Volumul de poezii „Judecata nopţii” al poetului Mihai Sultana Vicol se vrea o declaraţie de dragoste a autorului cu asigurarea că aceasta „nu se va sfârşi niciodată”. De unde şi promisiunea permanenţei acesteia. Este de fapt aşteptata declaraţie de încheiere a poemului potrivit căreia dragostea rămâne o permanenţă, motiv pentru care autorul adaugă sau conchide: „De tine îndrăgostit rămân şi-n moarte”, ceea ce aminteşte de permanenţa jurămintelor fără de care dragostea n-ar mai avea forţa pe care o are. Iată motivul pentru care poetul îi conferă unicitatea dorită: „Iertarea ta-i disperată în singurătatea mea.”
Demne de reţinut ni se par a fi elegiile numite generic, astfel, şi în care se regăseşte durerea alături de tristeţea autorului: „Tăcerea ta-i pustie şi străină.” Defineşte versul cu care se deschide elegia a 8-a. Nu întâmplător aceasta e urmată de confesiunea potrivit căreia: „Fără tine/nu mai am nici chip/nici umbră”. Aceasta se vrea a fi, mai exact, devotamentul ce nu poate şi nu are cum să rămână strivit.
Exagerările sunt admise şi acceptate de poet atunci când „tainicile şoapte”, cum le defineşte el, răsună şi se vor a fi chiar: „un potop de clopote”.
Există, desigur, suficiente motivaţii ale sentimentelor pe care poetul le traversează în încercarea sa de apropiere de fiinţa iubită, şi aceasta pentru că: „nici urmă de regret nu îţi va umbri/mândria ta de veşnică cuceritoare”, chiar dacă în avântul său, îndrăgostitul trece cu vederea alăturarea nedorită a formulei: „veşnică învingătoare”, nu prea permisă, dar permisă în acest context de poetul Mihai Sultana Vicol.
„Judecata nopţii” este un volum de versuri de dragoste. Cartea a apărut la Editura „Opera Magna”, Iaşi 2015.
Comentarii