Dacă eşti taximetrist şi nu ai actele în regulă, mai bine stai acasă

Amplă acţiune de verificare a taximetriştilor

Dacă te ocupi cu meseria de taximetrist, dar ştii că nu eşti cu actele în regulă sau nu ai autorizaţiile necesare la zi, mai bine stai acasă ori, şi mai bine, nu te mai apuci de lucru. O amplă acţiune de verificare a taxiurilor de pe raza judeţului Suceava a fost demarată încă de la începutul acestei săptămâni şi va continua. Potrivit Compartimentului de informare publică din cadrul IPJ Suceava, controalele au fost începute cu forţe sporite, fiind vorba despre poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi ai Formaţiunii rutiere Vatra Dornei, plus comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, care au organizat şi desfăşurat o amplă acţiune pe linia verificării legalităţii desfăşurării activităţilor de transport public de persoane în regim taxi.

„Acţiunea a avut drept scop impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule în regim taxi, controlându-se cu prioritate, pe lângă încălcarea regulamentului rutier, legalitatea funcţionării agentului economic, precum şi dacă executarea transportului în regim de taxi se face conform prevederilor legii cu modificările şi completările ulterioare” ne-a comunicat sursa citată. În cadrul acţiunii doar poliţiştii au aplicat peste 30 de amenzi în valoare totală ce depăşeşte 10.000 de lei, fiind reţinut şi un certificat de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice (ITP), chiar dacă se vorbeşte despre un autoturism care asigură transportul de persoane! Comisarii din cadrul CJPC Suceava au aplicat, la rândul lor, alte circa 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.000 de lei, dintre care patru pentru lipsă de atestat şi 15 pentru alte abateri. „Pe lângă amenzile aplicate, comisarii de la protecţia consumatorului au întocmit şi mai multe invitaţii pentru alţi conducători auto, urmând a fi aplicate sancţiuni contravenţionale, în funcţie de neregulile constatate” a mai adăugat sursa citată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI