Băişanu replică acid după ce a fost acuzat că nu se ţine de cuvânt şi că nu are onoare

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a dezvăluit, joi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV, cum a fost desemnat reprezentantul liberalilor în conducerea Consiliului Judeţean Suceava.

Băişanu a spus că nu a promis niciodată lui Nichitean că îl va propune pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi că nici nu ar fi putut face un astfel de gest, de promovare a unui om care a fraudat alegerile, fiind dovedit în acest sens şi care, ca urmare, a pierdut mandatul de senator în anul 2004.

„Oare credea cineva că m-aş fi putut înhăita cu Brânduşel Nichitean, care a fraudat alegerile? Oare aş fi putut să-i promit aşa ceva?”, a spus Băişanu.

El adăugat că în PNL funcţionează democraţia şi că atunci când s-a decis cine să fie propunerea PNL pentru vicepreşedinte de Consiliu Judeţean s-a supus la vot.

Astfel, în cursă s-au înscris Ilie Niţă, Raul Rotaru, sprijinit de Marius Ursaciuc, Brânduşel Nichitean şi Cristina Teodorovici, ultimii doi fiind acum vicepreşedinţi ai PSD Suceava.

Ulterior, din cursă s-a retras Cristina Teodorovici. În urma votului, Ilie Niţă a primit 13 voturi, Raul Rotaru – 11 voturi, iar Nichitean – zero voturi. „Nici măcar el nu s-a votat”, a constatat Băişanu.

Vicepreşedintele PSD Suceava, consilierul judeţean Brânduşel Nichitean, spusese în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că a părăsit PNL pentru că nu se putea afişa alături de oameni care nu se ţin de cuvânt şi nu au onoare.

„Băişanu (n.r. – Alexandru, preşedintele PNL Suceava) a dus la hotărârea mea de a pleca din PNL”, a spus Nichitean.

El a afirmat că înainte de alegerile locale din 2012 i s-a promis din partea lui Alexandru Băişanu poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

Ulterior, după ce USL a câştigat alegerile locale, funcţia de vicepreşedinte al CJ Suceava a fost preluată de Băişanu, iar după ce acesta a fost ales deputat, de un alt consilier judeţean PNL, Ilie Niţă.

„Am văzut că o scaldă şi am spus că nu mai are rost”, a spus Nichitean, care a menţionat că nu regretă că s-a înscris în PSD, chiar dacă îşi va pierde mandatul de consilier judeţean, după ce OUG 55/ 2014 a fost declarată neconstituţională.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI