Protopopiatul Suceava I

Clopotul din fântână

Satul Călugăreni a fost întemeiat la sfârşitul secolului al XIX-lea pe moşia locuitorilor din Adâncata, după anul 1866 şi cu mult înainte de anul 1899. În lucrarea agronomului Ion Ionescu de la Brad, publicată în anul 1866 se prezintă limita la acea dată a satului Adâncata, limită ce cuprindea şi amplasamentul satului Călugăreni, fără a fi specificată existenţa acestuia: Linia trasă de călugăr porneşte de la piatra Hulubesci (Hulubişte) şi merge în scurgerea părăului Humăria, de acolo merge la piatra pomilor lui Andronic. Aceasta desparte Mitocul de Adâncata. De la pomii lui Andronic linia merge la Nurăiş de către Zvoriştea. De la Nurăiş, linia merge la movila şi piatra lui Nicodim. De la Nicodim la Olăreni şi de acolo la Podul Iepii, unde este şi piatra, şi de acolo moşia merge în colţ, lângă moşia Lepădatului. După aceea vine Valea Mare care desparte Adâncata de Hânţeşti şi merge până la Mihoreni, unde este iarăşi piatră. (…)” (Ion Ionescu de la Brad – Agricultura română din judeţul Dorohoi, Imperia Statului, 1866, pag. 435 – 436).

În anul 1899 preotul din Adâncata primeşte răspuns de la protoiereul C. Ciocoiu de la protoieria jud. Dorohoi: „La raportul nr. 2. din 21 februarie 1899, vi se răspunde că sunt învoiţi locuitorii din satul nou ce se formează acum aproape de poiana pustie lângă hotarul Zvoriştei de pe moşia şi comuna Adâncata spre a ridica o casă mortuară la cimitirul de acolo unde să se oficieze serviciul înmormântărilor şi să se ţină necesarele obiecte de înmormântare de vor avea o adesiune pentru cimitir şi din partea primăriei respective putând încă acei locuitori prin spesele lor să facă casă mortuară aşa fel ca cu timpul din acel local să se poată face o capelă unde să se efectueze şi Sfânta Liturghie pentru uşurarea păcatelor celor decedaţi. Pentru capelă însă veţi raporta la timp spre a se cere înalta binecuvântare şi învoire chiriarhică.” (Gheorghe Giurcă – Monografia satului Adâncata din judeţul Suceava, Editura George Tofan Suceava, 2011)

Din moment ce era nevoie de o casă mortuară se poate bănui că satul era deja format la acea dată, iar cimitirul exista aici. Acest lucru este confirmat şi de actul de inventariere a bunurilor parohiei Poiana, act realizat în anul 1945 şi în care se menţionează faptul că parohia are teren în Călugăreni prin împroprietărire în anii 1895 şi 1919.

În câteva luni în locul acelei case mortuare a fost construită o biserică de lemn, aşa după cum reiese dintr-un proces-verbal încheiat în data de 13 iulie 1899: „La cimitirul de la Satul Nou de lângă Poiana s-a făcut o capelă de lemn-bârne de către locuitori se notează în Registrul pentru inspecţia Parohia comunei Adâncata, inv. nr. 74, foaia nr. 8 pe verso. Existenţa câtorva morminte şi posibilitatea ca, prin jertfa locuitorilor să se ridice o capelă din lemn arată faptul că în 1899 satul era deja conturat.

Gheorghe Giurcă spune, în lucrarea sa, „Monografia satului Adâncata”: Şi Satul Nou s-a numit încă multă vreme după aceea. De exemplu, pe vremea copilăriei mele, satului Călugăreni, înfiinţat în apropiere de locul numit Poiana Pustie, încă i se spunea în mod frecvent Satul Nou sau Pe Poiană”.

Bătrânii satului îşi amintesc, din cele relatate de părinţii lor, de faptul că locuitori, împroprietăriţi după anul 1877 cu 5 ha de pământ pentru fiecare familie, s-au aşezat pe aceste meleaguri înconjurate de păduri şi locuite de câţiva călugări ce ţineau de Mănăstirea Dragomirna. Povesteşte aceasta Raicu Maria din Călugăreni.

Existenţa acestor împroprietăriri este dovedită astăzi şi de faptul că urmaşii direcţi ai celor de atunci au, pe familii, pământ ce totalizează suprafeţe de aproximativ 5 ha. Dorinţa de înfiinţare a unui nou sat trebuie văzută şi în faptul că şi Biserica de aici primeşte în proprietate, dintru începutul ei, o suprafaţă de teren tot de 5 ha, suprafaţă comasată într-un singur trup şi care nu a fost dată în proprietate altcuiva după 1877.

În anul 1930 comuna Adâncata a fost desfiinţată şi integrată în componenţa comunei Hânţeşti. Această modificare nu a durat decât vreo 3 ani, deoarece în 1933 comuna Adâncata a fost reînfiinţată şi integrată în structura judeţului Suceava (până atunci ea aparţinând judeţului Dorohoi), dar se pare că satul Călugăreni a rămas în structura comunei Hânţeşti, judeţul Dorohoi. În 28 august 1945, pr. Dumitru Iliescu încheie un protocol de inventariere a bunurilor bisericii din Călugăreni cu Neculai Moţoc, primarul comunei Hânţăşti cf. Arhivelor Naţionale, Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Parohia Poiana.

În anul 1947 locuitorii din satul Călugăreni au cerut ca satul lor să fie încadrat în structura comunei Adâncata. Astfel, pe 25 ianuarie 1947 Pretura Plăşii „Cetatea Suceava” înaintează cererea locuitorilor către Prefectura judeţului Dorohoi:Avem onoare a vă înainta alăturat cererea colectivă a locuitorilor din satul Călugăreni, comuna Hânţeşti, prin care solicită alipirea la comuna Adâncata, cu rugămintea să binevoiţi a da cuvenitul aviz”.

Pe 10 februarie 1947 pretura raportează: La ordinul Dvs. nr. 320/947, avem onoare a vă raporta că satul Călugăreni din comuna Hânţeşti, jud. Dorohoi nu poate fi alipit la comuna Adâncata, întrucât Prefectura Dorohoi nu avizează favorabil. Totodată raportăm că cererea locuitorilor din acel sat a fost reţinută de Prefectura Dorohoi”.

În anul 1964 satul Călugăreni împreună cu satul Feteşti au trecut din structura comunei Hânţeşti în structura comunei Adâncata.

Această „pendulare administrativă” se regăseşte şi în registrele parohiei, parohia de atunci înaintând adrese când forurilor ce ţineau de Dorohoi, când celor corespunzătoare pentru zona Suceava.

Chiar dacă începutul localităţii este doar de acum 120-150 de ani, cercetările arheologice din zonă arată, prin descoperirile făcute, faptul că omul a fost prezent aici din perioada bronzului timpuriu (cca. 3500-2200 î.Hr.) şi mijlociu (cca. 2200-1600/1500 î.Hr.)

Biserica veche

Biserica-1975Dintru început locuitorii ce au venit aici au dorit ca cei dragi lor şi adormiţi întru dreapta credinţă să le rămână aproape. În acest sens familiile de atunci au întemeiat cimitirul, nu la marginea satului ci în mijlocul lui, donând pentru acesta teren, cu dorinţa ca tot aici să facă şi lăcaş lui Dumnezeu. Şi-au construit apoi o capelă din lemn, lut şi scânduri şi acoperită cu şindrilă, mică, după mărimea noului sat şi numărul locuitorilor lui, alegând pentru aceasta ca ocrotitor pe Sf. M. Mc. Gheorghe.

La bisericuţa satului se adaugă mai târziu un pridvor, iar în 1931 – o clopotniţă cu un clopot. Cu timpul, poate şi datorită intervenţiilor realizate la mica bisericuţă, aceasta primeşte ca ocrotitori şi pe Sf. Trei Ierarhi.

Astfel satul are două hramuri până în 1999: Sf. Trei Ierarhi (30 ianuarie) pentru ocrotirea satului şi a locuitorilor lui şi Sf. Gheorghe (23 aprilie) pentru pomenirea şi aducerea de rugăciuni pentru cei adormiţi.

După instaurarea regimului de după 1945, Bisericii i se ia în mod abuziv dreptul de folosinţă a terenului ce-l avea în proprietate, drept redobândit de aceasta abia în 2007, prin hotărâre judecătorească.

Comoara satului

Se spune că într-o primăvară după anul 1900, nenea Iordache Ciuriuc de pe „dealul Călugărului”, om gospodar din fire, săpând să-şi planteze câţiva butuci de viţă de vie, a dat peste o comoară. A scos-o din pământ şi, povestind celorlalţi gospodari despre darul primit de la Dumnezeu, au hotărât cu toţii să cumpere un clopot, convinşi fiind că au primit-o pentru aşa ceva.

La acea dată satul nu avea un clopot, ci o talangă care bătea la zi de sărbătoare sau la vreun necaz. A plecat moşul Iordache la Mitropolie la Iaşi, a dat comandă de clopot şi a plătit cu banii găsiţi. Adus în sat, clopotul venit ca dar de la Dumnezeu ferea credincioşii de grindină şi de furtuni.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe islazul Bereştiului a staţionat mai mult timp o garnizoană rusească. Soldaţii ruşi, coborând des în sat, au auzit clopotul bătând şi au urcat în clopotniţă să-l vadă, după care s-au sfătuit să vină ulterior să-l ia cu ei.

Peste drum de Biserică, la „casa Corduneanu”, locuia un om refugiat din Basarabia, „nenea Perijoc”, care înţelegea limba rusă. Având gândul cel bun şi dorind să răsplătească după putinţă satul care l-a primit, nea Perijoc a povestit intenţia soldaţilor vecinilor săi. Aceştia au găsit un mod ingenios de a apăra clopotul, ascunzându-l în fântână.

După plecarea soldaţilor ruşi, clopotul a fost pus la locul său, realizându-şi până astăzi menirea pentru care a fost făcut (culeasă de către Cornelia Bârsan, de la mama sa, Raicu Maria).

Vedem în cele de mai sus faptul că cei din sat erau conştienţi că darul lui Dumnezeu este lucrător prin credinţa celor ce l-au primit şi rămân alături de Dumnezeul Bisericii neamului lor.

Biserica nouă

Bis-2-calugareniÎn anul 1978, începând cu 1 decembrie, parohia Poiana, care era alcătuită atunci din satele Poiana, Călugăreni şi Stâncuţa, primeşte ca paroh pe părintele Daniil Horga. Prima grijă a părintelui a fost aceea de a consolida cele existente în satul Poiana şi de a construi un nou locaş în satul Călugăreni.

În acea perioadă aprobarea construirii unui nou locaş de cult era un lucru aproape imposibil. Societatea comunistă, doritoare de schimbare a omului şi transformare a lui în unul „multilateral dezvoltat”, nu-L putea accepta oficial pe Dumnezeu. Totuşi cei credincioşi, cu acceptul tacit al celor ce aveau funcţii în aparatul de stat şi de partid, au găsit o portiţă pentru zidirea de noi biserici: autorizarea unor reparaţii la cele existente sau zidirea de capele mortuare care deveneau peste noapte adevărate catedrale.

În acest sens şi părintele Daniil a cerut şi a întocmit documentaţia pentru schimbarea tablei de pe acoperişul bisericii existente şi consolidarea unor pereţi în exterior, biserica rămânând cu statutul avut dintru început de capelă de cimitir.

Cu sprijinul credincioşilor ce veneau la slujbă din toate colţurile ţării, cu „banul văduvei” ce se regăsea în pomelnicele date părintelui şi prin mila lui Dumnezeu care împlinea cererile din acestea, banii primiţi au fost materializaţi apoi în cărămizi şi celelalte materiale necesare pentru zidirea unei mari şi frumoase Biserici. Astfel putem spune că Biserica din Călugăreni, dacă am putea vedea duhovniceşte, este de fapt alcătuită din pomelnice peste pomelnice, din mulţimi de rugăciuni de cerere peste care s-au adăugat apoi altele de mulţumire adresate lui Dumnezeu.

Susţinere morală şi real sprijin l-a primit părintele Daniil şi de la primarul de atunci, dnul Nicolai Ciobanu care, fiind alături de preot cum mărturiseşte în cartea sa, Adâncata la jumătate de mileniu, Ed. SC ROF IMP SRL, Suceava,2014, p. 34, „a omis” multă vreme să raporteze autorităţilor de stat şi de partid faptul că părintele s-a abătut de la proiectul aprobat.

S-au demarat lucrările la fundaţie, biserica veche rămânând în interiorul celei noi până după acoperire. Când construcţia Bisericii a trecut de a doua centură şi lucrările au fost descoperite de către cei îndreptăţiţi să verifice respectarea legalităţii lor, persoane de la judeţ au venit şi i-au ameninţat pe cei ce lucrau că „vor merge la canal”, iar părintelui i-au adresat o invitaţie „la centru”. Cu ajutorul primarului deja pomenit şi al altor oameni credincioşi cu funcţii de răspundere de la judeţ, presiunile asupra preotului au încetat, permiţând continuarea lucrărilor de construire a bisericii, chiar dacă aceasta nu avea autorizaţie.

Odată cu biserica, sub îndrumarea şi cu jertfa părintelui Daniil, s-a construit şi clopotniţa, s-au cumpărat două clopote, s-a împrejmuit terenul bisericii – cimitir şi curte – cu gard din beton şi fier, s-a construit un prăznicar. După ce s-a terminat de zidit biserica, aceasta a fot „îmbrăcată” în Sf. Scriptură, aşezându-se pe pereţii ei cuvântul lui Dumnezeu prin pictura în tehnica „fresco” şi fiind împodobită şi cu o catapeteasmă frumos sculptată pe care se află pictate icoane în frumosul stilul bizantin.

La 1 octombrie 1999 are loc slujba de târnosire a Bisericii, jertfa preotului şi a credincioşilor fiind binecuvântată de către ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Biserica este închinată Maicii Domnului şi primeşte un al treilea hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august).

În paralel cu lucrările desfăşurate în Călugăreni, pr. Daniil a realizat multe altele şi în satul Poiana: împrejmuirea cimitirului cu gard, repararea bisericii în interior şi apoi în exterior şi realizarea ei în praf de piatră, dotarea ei cu două clopote etc.

În timpul păstoririi părintelui Daniil, din parohia Poiana cu cele trei sate componente, iau naştere trei parohii de sine stătătoare: Poiana, Călugăreni şi Stâncuţa.

După sfinţirea bisericii din Călugăreni lucrările în parohie nu s-au oprit. Cu noul paroh s-a sistematizat cimitirul şi s-au realizat în el alei din piatră, adăugându-se la intrare un clopot donat de Teodor Cosovanu.

Din dragostea lui Dumitru Cosovanu pentru Dumnezeu şi pentru pomenirea părinţilor lui, s-a împodobit Biserica cu un tetrapod nou, o strană nouă şi un iconostas pentru Maica Domnului.

Prin jertfa unor credincioşi, din afara satului şi din sat, s-a realizat o construcţie în care s-a amplasat centrala termică şi unde se doreşte a exista o bibliotecă, un lumânărar, un mic pangar, un birou parohial şi un depozit pentru parohie.

Dorinţa de înfrumuseţare creştină a locului în care ne întâlnim cu Dumnezeu este firească şi necesară, având în vedere că Celui Desăvârşit nu-i poţi răspunde decât prin încercarea noastră de creştere duhovnicească continuu materializată prin credinţă, nădejde şi dragoste.

În afară de cele materiale s-a continuat zidirea bisericii din sufletele oamenilor. Locuitorii din Călugăreni au avut păstori vrednici în P.C. Dumitru Iliescu şi P.C. Daniil Horga, astfel încât problemele aferente perioadei de după 1990, precum şi prozelitismul sectar manifestat intens de atunci şi până astăzi nu au rupt din unitatea de credinţă şi ţel a locuitorilor lui.

La progresul nostru duhovnicesc cerem ajutorul Maicii Domnului, a Sf. M. Mc. Gheorghe şi a Sf. Trei Ierarhi, ocrotitorii parohiei. Sfinţilor Trei Ierarhi încercăm să le urmăm exemplul în faptă şi în credinţă, având în permanenţă conştiinţa că „tot darul desăvârşit… de sus este pogorât” şi că în viaţa noastră, dacă nu rămânem în credinţa sfinţilor, nu putem aduce roadă, nu-L avem pe Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic.

Pr. Paroh

DIMITRIE HORGA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: