Actriţa americană Angelina Jolie a fost primită, joi, la Vatican, de papa Francisc, cu care a avut o scurtă întâlnire după proiecţia filmului său „Unbroken” (De neînvins, 2014), a anunţat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi, transmite AFP. Filmul a fost prezentat în cursul dimineţii la Casina Pio IV, care găzduieşte Academia Pontificală de Ştiinţe Sociale, în Grădinile Vaticanului. Presa italiană anunţase că papa va fi prezent la proiecţie, dar suveranul pontif a avut o dimineaţă încărcată, cu numeroase audienţe. La finalul prezentării filmului, regizoarea americană, însoţită de fratele său, doi din cei şase copii şi un interpret, a fost condusă la palatul apostolic, în Salle de Tronetto, un fel de antecameră a bibliotecii unde papa ţine audienţele.
Potrivit revistei US Weekly, Angelina Jolie şi Brad Pitt, care s-au căsătorit în august trecut în Franţa şi s-au implicat în diverse proiecte umanitare, au solicitat o întâlnire privată cu papa, al cărui mesaj de deschidere ei îl apreciază, scrie AFP. Lansat în premieră anul trecut la Sydney, în Australia, unde a fost turnat, filmul „Unbroken”, produs şi regizat de Angelina Jolie, spune povestea reală a atletului american Louis Zamperini, devenit locotenent în US Air Force şi luat prizonier de război de către japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.



























Comentarii