Societatea omenească, ca şi apa în natură, este şi va fi în continuă mişcare şi transformare, fiind un circuit ciclic, repetabil în spaţiu şi timp.
Moldova în timpul voievodului Alexandru cel Bun a cunoscut o bună perioadă de dezvoltare şi înflorire. Domnitorul ţării, ca bun gospodar şi iscusit conducător, a sprijinit toate categoriile sociale; astfel a crescut belşugul şi bunăstarea întregului popor.
Teritoriul Moldovei în timpul domniei sale a fost cel mai întins; el pornea de la Carpaţi până la Nistru şi la Marea Neagră. Statul a construit „sistemul de cetăţi cu ziduri de piatră, ca Hotinul, Cetatea Albă, Cetatea Neamţului, Suceava, Roman”.
În timpul domniei sale s-a dezvoltat puternic negoţul internaţional. Astfel, „prin Moldova treceau drumurile comerciale de la Lvov şi Cracovia spre porturile dunărene şi maritime, iar comerţul de tranzit aducea însemnate venituri Moldovei”.
După trei decenii de domnie şi bună gospodărire, domnul lasă Moldova prosperă şi bine dezvoltată şi cu mare prestigiu internaţional.
Urmaşii domnului Moldovei, fiii săi, vor duce lupte între ei pentru tronul ţării, deşi „Ilie, fiul cel mare, fusese lăsat ca urmaş de tatăl său şi se bucura şi de sprijinul Poloniei”.
Documentele vremii consemnează că „Ilie (Iliaş) având o oaste de mercenari şi cu sprijinul unor magnaţi din Halici şi Podolia, încearcă să obţină scaunul domnesc, dar este înfrânt de Ştefan al II-lea lângă Dărmăneşti, pe Suceava, şi silit din nou să se retragă în Polonia”.
Aşa se vor da mai multe bătălii între Ilie şi Ştefan şi numai prin intermediul Poloniei se va ajunge la împăcare, astfel că vor domni împreună. Ca urmare, „Ilie rămase cu Suceava şi cu partea de nord a Moldovei care luă numele de Ţara de Sus, iar Ştefan luă partea de sud, cu Cetatea Albă şi Chilia, care luă numele de Ţara de Jos”.
„Împăcarea celor doi fraţi nu ţinu mult, Ştefan prinde viclenie pe fratele său şi-i scoate ochii. Această crimă grozavă fu semnul unor noi lupte”.
„Luptele pentru domnie în Moldova avură acelaşi rezultat pentru această ţară ca şi cele din Ţara Românească, ea pierdu mai multe din stăpânirile sale”.
Coincidenţă sau nu, Moldova a fost mereu în atenţia marilor puteri, când râvnită, când stăpânită în mai toate epocile istoriei noastre.
Acest ţinut românesc de la daci şi urmaşii lor a fost o zonă de tranzit şi de influenţă a comerţului, culturii şi religiei, fiind mereu o punte de legătură între Occident şi Orient, între răsărit şi miazăzi, între mari şi vechi civilizaţii ale lumii, fiind şi azi o unitate în diversitate de etnii, datini şi obiceiuri păstrate în memoria generaţiilor, a spaţiului şi timpului.
Prof. VICTOR COZARIUC-COSSARIS
Comentarii