Poliţiştii suceveni recomandă din nou populaţiei să-şi ia măsuri minime de protecţie a bunurilor, astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Prima condiţie ar fi să nu uite uşile deschise şi, dacă este posibil, să-şi monteze sisteme de alarmare a locuinţei.
„Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de închidere. Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii” îndeamnă un comunicat al poliţiei Suceava.
Repetarea recomandărilor vine în contextul în care, joi, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au preluat încă o sesizare legată de un furt din locuinţe. Proprietara unei garsoniere a plecat joi dimineaţă de acasă la ora 8 şi a lăsat fereastra termopan deschisă în poziţia rabatat. Când a revenit la domiciliu în jurul orei 19.35, a găsit geamul larg deschis, bunurile din interior răvăşite, iar de pe masă dispăruse un laptop.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
























Comentarii