Povestea scurtă a unui drum lung. Și a unei victorii

Aprilie, 2013: Spitalul Județean Suceava primește un incubator în dotare. Un an mai târziu, în iulie, anul 2014, Maternitatea Vatra Dornei primește și ea un incubator de transport performant. Amândouă prin intermediul campaniei Organizației „Salvați Copiii” România, „Bun venit pe lume!”.
 

TANDIN NICOLAE CERNICA

…alerg și șoseaua pare nesfârșită… ritmicitatea pașilor pe asfalt mă macină în gânduri și în articulații. Nu este nici locul și nici momentul să mă opresc… Pot? Nu pot! Nu mă pot opri înainte de a confirma un start bun de campanie… de aceea sunt aici… de aceea alerg… dacă eu nu lupt acum cu mine însumi, cu durerea și incisivitatea neputinței, cei mici cum o vor face?… Am plecat din Vatra Dornei, din fața Maternității, în alergare, însoțit de Cristi Pârnog și alți trei membri ai Clubului Sportiv Dorna. Sunt alături de mine până la ieșirea din oraș și apoi se retrag. Cu câteva excepții, cursa devine solitară. 110 km. Mă îndrept spre Suceava, punctul terminus: Spitalul Județean de Urgență. O linie simbolică pe care o trasez, ca un semn de mulțumire transmis celor care înseamnă „Salvați Copiii”. …mă simt relativ comod pe primii 15 km… nu pare așa greu, cu toate că Mestecănișul e chiar în fața mea… e cald… nu foarte, dar suficient ca să fie bine… avem timp frumos, ar trebui să mă ajute și asta. Caut piloni motivaționali de ancorare… nu uita de postura corpului în alergare… drept, hai îndreaptă spatele!… respirația? da, respirația!… sunt bine, alerg… începe urcarea… Partea bună a lucrurilor este că sunt în permanență în vizorul președintei Filialei Suceava a Organizației „Salvați Copiii”, dna Camelia Iordache, și a unui voluntar cu suficient de multă pregătire în domeniu ca să ofere sprijin din punct de vedere medical, în caz de necesitate: Ionela Roșu. Sunt amândouă în mașina însoțitoare. Probabil că se plictisesc grozav mergând cu mașina în ritmul în care alerg eu. Dar eu le sunt mai mult decât recunoscător. Fără suportul lor activ, nu știu care sau unde ar fi fost finalul. …5.45 min pe km… prea repede… unde mă grăbesc așa?!… ar trebui să mai potolesc pasul… voi avea suficientă energie să ajung până în Suceava?… mai bine îmi împart alergarea în etape… mental… îmi va fi mai ușor?… încă nu știu… nu mai aud niciun zgomot în afară de pașii mei pe asfalt… unde o fi mașina însoțitoare?… mă simt cam singur… nici pasul meu nu-l mai aud… pas după pas… alerg… Timpul și distanța trec cu repeziciune până în Câmpulung. În patru ore sunt la prima pauză mai lungă. Mă întâlnesc cu voluntarii, bucuria e mare. Intru într-un restaurant să mănânc o porție de paste, care mă așteaptă deja pregătită pe masă. Anunț lumea că sunt în Câmpulung. Beau apă ca un căluț. Apare și domnul primar Mihăiță Negură. Strângeri de mână, felicitări, discuții cu dna Iordache despre contracte de donație. Până la urma urmei este vorba de un incubator pentru localitate. Mă schimb repede cu un tricou uscat și ies afară. Mă întâmpină aplauzele voluntarilor și ale două prietene dragi cu care mă cunosc de ceva vreme de la competițiile de trail. Nu-l văd pe Vlad, un alt prieten alergăreț din zonă, dar probabil că are treabă. Îmbrățișări, felicitări, fotografii. E timpul sa plec, dacă nu vreau să înțepenesc de tot. …mă doare câte ceva… semnalele vin în valuri, niciodată din același loc… câteodată grăbesc pasul… alteori îl reduc la un tempo de mers alert… am ajuns până aici… nu mai e mult… trebuie s-o fac… trebuie… trebuie… aplicația mă anunță că intru în ritm de ultra… e de bine… măcar atât… hei!… mașina Edelweiss… e Vlad, omule, ce mă bucur!… e în echipament… dă, Doamne!… În jur de ora două, Costel s-a anunțat că iese de la serviciu, din Gura Humorului, și vine să mă întâmpine. Apoi să alerge împreună cu mine. Niciun semn. Dar într-un fel îl înțeleg: alergarea de săptămâna trecută de la Endurance-life Suffolk Coastal Trail, accidentat, îl ține încă departe de pantofii de sport. Bine că m-am întâlnit cu Vlad. Am mai schimbat o vorbă, mi-a umplut bidonul cu apă și mi-a îndesat în buzunar niște dextroză. Voi avea mai târziu nevoie de ea. Mi-am mai dat un refresh. Mă sună Gabi Cicu… Drumul e lung. Dar se poate. …o înțepătură adâncă în șoldul drept… ce, naiba!, doar nu mă apucă tocmai acum crampele musculare… palpez ușor, în timp ce alerg… și trece… mă tem de genunchiul stâng, cu istoric de leziune, și de glezne… tic-tacul acesta ritmic pe șosea nu le va face bine… dar deocamdată merge… e frig… parcă mai bine era pe urcarea de la Mestecăniș… na! că e și zăpadă pe marginea drumului… alo! Da, dragostea mea, am plecat de ceva vreme din Câmpulung. M-am întâlnit și cu Vlad, m-a ajuns din urmă cu mașina. Da, nu ne-am sincronizat… nu, nu aleargă cu mine. E OK, sunt OK. Îhm!.. M-a sunat și Gabi, dar e la serviciu, pe Rarău, și nu poate să vină. Singur. Da mamă, singur. Sunt bine, stai liniștită… Copiii sunt bine?… Cu 8-9 km înainte de Gura Humorului mă opresc puțin. Mai ronțăi o banană și îmi umplu bidonul de apă. Am parte de o verificare destul de amănunțită a articulațiilor. Gleznierele și jambierele de compresie îmi tensionează destul de mult tendoanele și musculatura. N-ar trebui, dar cumva reușesc să facă asta. Apare și „Veste Bună” – Andrei. Veste bună pentru mine, pentru că mă informează că mă va însoți până în Gura Humorului. Saltul pe care îl face moralul meu este incredibil. Am OK-ul de pornire de la Ionela și nu mai aștept o secundă. Alergarea alături de Andrei – el fiind cu bicicleta – devine cumva plăcută. Mai povestesc cu el, de una de alta. Mă surprind abordând un ritm mai rapid decât ar trebui. Reduc forțat pasul. Nu e cazul să-mi sec izvorul de energie. …e din ce în ce mai frig. Percep altfel lucrurile și din cauza oboselii. Lui Andrei sigur îi îngheață mâinile pe ghidon… nu vrei, mă, niște mănuși?… serios! sigur?… ce bine că e lângă mine… capul meu e un vârtej de gânduri… când mă desprind de realitate, mă mai aduce la șosea vorba lui domoala… auzi, dincolo de dealul ăla e Humorul?… trebuie să fie… nici nu mai știu câți kilometri sunt, câți am făcut… să ajung eu în Humor, și tot e ceva… dar dacă am ajuns până aici, n-ar fi păcat?… haide picioare… Intrarea în Gura Humorului se face ușor, trec printre voluntarii de la „Salvați Copiii”, aceiași din Câmpulung. Le mulțumesc, zâmbesc, și… se iau după mine în alergare. Mă înconjoară și mă însoțesc până în parcare la Best Western. Hei, am ajuns și aici. Facem repede două fotografii și intru să mănânc ceva. De data aceasta, fără primar. Îmi iau rămas bun și de la Andrei, căruia îi mulțumesc din suflet. A fost de un real folos faptul că mi-a fost alături. Pauza de aici va fi ceva mai lungă și controlul medical mai amănunțit. Mă schimb la toaletă. Scap de glezniere, îmi iau schimburi uscate. Gamba stângă se smucește necontrolat și o durere ascuțită mi se înfige în creier. Crampa. Să nu fie blocaj muscular… Trece repede însă cu un masaj voinicesc. Mă dor genunchii și gleznele de mor și cred că mă paște și o fasceită plantară la dreptul. Dar mi se pare atât de normal, că nu le mai iau în seamă. Cu sufletul la gură aștept verdictul medicului. Totul pare în regulă și primesc OK-ul. Răsuflu ușurat și echipat destul de greoi, cu hanoracul de la Ultrabug pe mine – să-mi poarte noroc, cu vesta reflectorizantă, mănuși, lanternă frontală plec la drum. Ultimii 36 km. Un ultim efort. Pot! Pot! Pot! …nu mai pot… nu mai pot… dar trebuie să închei această cursă. Am ales să fac un semn de apreciere, un gest simbolic pentru o campanie care merită tot efortul… ah! Fir-ar… fratele meu, ce doare… bine că am genunchiera pusă de la Gura Humorului… întuneric… mintea începe să-mi joace feste… demoni și îngeri mă ridică și mă trântesc de pământ cu toată puterea… se luptă pentru fiecare bucățică din mine și mă sfâșie în puseuri incredibile de durere…. 8833… SMS, 2 euro… copiii… alerg… revino-ți băiete!… claxon… hei, voluntarii… incredibil… mă însoțesc și ei… nu mai am nevoie de nimic… Salut! Mulțumesc mult!… Mălina și încă o colegă, la început… mă preia Alex după câțiva kilometri buni… greu, oameni buni… alerg cu inima… Bornele kilometrice se încăpățânează să apară greu. Nu mai am baterie la lanterna frontală, dar farurile mașinii de însoțire sunt darnice cu lumina. Cu nedisimulată îngrijorare, Camelia Iordache se oferă să ne ia în mașină pe o pantă mai abruptă. Probabil că nu arăt prea bine, dar dacă tot am ajuns până aici ar fi culmea să accept. Prefer să merg în ritm alert acolo unde înclinația este mare și să măresc ritmul pe porțiunile drepte sau de coborâre. „Zidul Morții” se apropie. Trecem de el, Alex (în Lotul Național de Juniori la Atletism) mai povestește de una de alta. Apare la un moment și Rodian. Apoi Mitică. Cumnații mei. Alergăm încă și, surpriză maximă!, sunt așteptat în fața Real-ului de un grup de atleți cu făclii. Ei, mi-au făcut-o! Bravo lor și le mulțumesc! Sunt epuizat și Dealul Șcheii, de la intrare în oraș, este Golgota mea. …tata face poze de undeva de sus, de la balcon… Heeei!.. uite-o pe mama… și pe Niadi… la Lidl un grup mai mare de oameni mă aclamă… traversăm pe aici, hai! Nu mai e mult!… alerg înconjurat de făclii, cu sufletul plin de bucurie și mulțumire… am ajuns… nu mă mai doare nimic, NIMIC!… în fața Spitalului, linia de FINIȘ e ținută de copilașii mei, Mara și Leonid…, uau!.. Bravo, Tati!… numai surprize… ce-ți fac, Lili, las‘că vezi tu!… urale… îmbrățișare de grup… Angela, Adi, Geanina, soții Panaite, au ajuns și mama, Niadi, voluntarii de la „Salvați Copiii”. Lacrimi de emoție și bucurie. Un final reușit, un start bun de campanie: „Bun venit pe lume!”… cu oameni minunați… * * * Pentru cei care vor să dăruiască un zâmbet și o șansă în plus la viață copiilor născuți prematur, SMS la 8833 (2 euro). Pentru cei mai darnici: http://www.salvaticopiii.ro/?id2=doneaza

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: