În perioada 6-28 noiembrie

CAS și DSP vor verifica modul în care 147 de farmacii își respectă contractele

Toate cele 147 de farmacii din județul Suceava aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate vor fi verificate de echipe mixte formate din reprezentanți ai Casei de Asigurări de Sănătate și ai Direcției de Sănătate Publică, în perioada 5-28 noiembrie.
 

Conducerea CAS a precizat că este vorba despre un control mai amplu, dispus printr-un ordin de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Controlul va viza activitatea farmaciilor din perioada 1 iulie – 6 noiembrie 2014, iar tematica acțiunii constă în verificarea respectării de către furnizorii de medicamente a unor obligații contractuale. Astfel, se va verifica modul de aprovizionare continuă cu medicamente, cu prioritate cele al căror preț pe unitate terapeutică este mai mic sau egal cu prețul de referință, acoperirea cererii de produse comerciale care au același DCI, cu prioritate la prețurile cele mai mici din lista cu denumirile comerciale ale medicamentelor. De asemenea, se va verifica aprovizionarea cu medicamente pentru bolile acute și subacute, care trebuie să aibă loc în maxim 24 de ore, și cele pentru bolile cronice (la 48 de ore) și dacă acestea există sau nu la momentul solicitării în farmacie. Controlul CAS și DSP va viza și eliberarea medicamentelor ale căror prețuri pe unitatea terapeutică sunt mai mici sau egale cu prețul de referință (cu excepția cazurilor în care medicul prescrie medicamentele pe denumire comercială sau la cererea asiguratului), respectarea normelor igienico-sanitare, precum și alte aspecte ce pot fi sesizate la fața locului, în timpul verificării. Casele de asigurări de sănătate și DSP-urile vor sintetiza concluziile și măsurile luate în urma controlului, până la data de 15 decembrie, într-un raport pe care îl vor înainta președintelui CNAS și Direcției Generale Monitorizare, Control și Antifraudă din CNAS. „La nivelul Direcției Generale Monitorizare, Control și Antifraudă din CNAS se va întocmi, până la data de 19 decembrie 2014, o sinteză a principalelor concluzii și măsuri dispuse prin rapoartele de control care va fi înaintată spre aprobare președintelui CNAS și ministrului sănătății” a precizat conducerea CAS Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: