Actuali și foști angajați ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, cetățeni de onoare ai județului Suceava

 

Șase actuali și foști angajați ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu” care s-au “remarcat de-a lungul vremii și au contribuit la dezvoltarea culturii din Suceava” vor primi titlul de „Cetățean de Onoare al județului Suceava”, a decis vineri CJ Suceava cu prilejul sărbătoririi a 60 de ani de activitate a Ansamblului Artistic. Au primit titlul onorific: Daniela Condurache și Alexandru Dumbravă, în calitate de interpreți de muzică populară; Rodica Dominte, secretar literar în cadrul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”; Costinel Leonte, coregraf al Ansamblului, Emil Havriliuc, director și dirijor, și Viorel Leancă, dirijor. Titlul de „Cetățean de Onoare al județului Suceava” a mai fost acordat, în trecut, interpretelor de muzică populară Sofia Vicoveanca și Margareta Clipa. Primul titlu de cetățean de onoare al județului Suceava a fost primit de Georg Simnacher, fostul președinte al regiunii bavareze Schwaben, pentru sprijinul consistent pe care l-a acordat dezvoltării județului Suceava, pentru susținerea intereselor județului Suceava, pentru acțiunile făcute în sprijinul populației județului Suceava, dar și pentru ajutorul dat persoanelor bolnave din județul Suceava care au avut posibilitatea să fie tratate în străinătate, ca și copiilor suceveni bolnavi de diabet cărora le-a asigurat tratamentul medicamentos mai mulți ani când în România aceștia nu puteau avea acces la astfel de medicamente.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: