Schimbări majore la groapa de gunoi a Sucevei

> Mirosul pestilențial din zonă a dispărut
Proiectul de închidere a șapte gropi de gunoi din județul Suceava, finanțat cu 39 de milioane de lei, se derulează potrivit contractului, iar la groapa de gunoi din Suceava lucrările avansează și se apropie de finalizarea primei faze
 

. La groapa de gunoi a municipiului Suceava se ecologizează o suprafață de 10,5 ha cu o cantitate de circa 753.000 mc de deșeuri, iar până acum s-au executat lucrările de excavări și relocări deșeuri și se execută protecția malului râului Suceava. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a inspectat ieri șantierul deschis la proiectul de închidere a gropii de gunoi din Suceava unde a evaluat stadiul lucrărilor, precizând că se lucrează și la închiderea celorlalte șase gropi de gunoi din județ. La fața locului s-a constatat că s-au executat mare parte din lucrările prevăzute în prima fază și, în principal, s-a observat că mirosul pestilențial din zonă a dispărut. Anul viitor ar urma să se realizeze partea finală a proiectului cu straturi minerale de izolație, acoperire vegetală, instalarea sistemului final de colectare și evacuare a apei scurse de la suprafață, și finalizarea sistemului de extracție a gazului și instalarea rezervorului de condensare și a instalației de ardere. Autoritățile estimează că întregul proiect va fi finalizat anul viitor, în luna august sau septembrie, cu aproximativ un an mai devreme decât termenul de 31 de luni în care trebuia să fie executată lucrarea. Asocierea formată între firmele SUCT SA Suceava, Aglomacha Empresa Constructora SA Spania și Consul ABC SRL Iași execută lucrările pentru închiderea celor șapte depozite de gunoi care sunt în prezent în Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. Valoarea contractului este de 39,4 milioane de lei, iar proiectul este inclus în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Suceava, care este finanțat prin POS – Mediu cu suma de 218,04 milioane de lei. În paralel se lucrează la deschidere a două depozite ecologice de deșeuri, unul la Moara, iar altul pe Mestecăniș. La depozitul de la Moara se fac deja probele la stația de epurare a levigatului și aceasta ar putea fi dată în funcțiune în scurt timp, iar la cea de pe Mestecăniș se continuă lucrările care au fost întârziate din cauză că în zonă a fost depistată muniție și a fost nevoie de intervenția unei firme pirotehnice specializate, dar și din cauza vremii nefavorabile, ținând cont că depozitul se construiește la altitudine. Chiar dacă cele două depozite noi ar fi finalizate, ele nu ar putea fi funcționale întrucât nu există operator selectat care să le administreze. CJ Suceava nu poate organiza licitație pentru desemnarea operatorului pentru că legislația în domeniu a fost modificată de Uniunea Europeană, iar România nu a modificat legea în concordanță cu prevederile europene. Președintele CJ Suceava declara recent că ar putea lua în calcul înființarea unei firme care să devină operator pentru cele două depozite, dar un asemenea proiect devine riscant în condițiile în care nici în prezent primăriile din județ nu contribuie cu fonduri pentru cofinanțarea proiectului, așa cum este prevăzut în contractul de finanțare a acestui proiect european. Cel mai probabil, autoritățile vor adopta o soluție de tranzit, cu înființarea unui serviciu public care să gestioneze proiectul de management al deșeurilor din județ, urmând ca, după ce se modifică și legislația conform normelor europene, serviciul să fie încredințat, prin licitație, unui operator privat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: