În urma reevaluării lucrărilor contestate de unii dintre candidații suceveni participanți la a doua sesiune de bacalaureat, nivelul de promovare a crescut cu aproape două procente, de la 39,65% la 41,42%. Aceasta înseamnă că încă 29 de candidați au trecut în categoria celor promovați, după contestații. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, 200 de lucrări din cele 317 contestate au rămas cu aceleași note, la 59 lucrări notele au fost mărite, iar 58 au primit note mai mici. Rezultatele finale s-au mai îmbunătățit puțin după rezolvarea contestațiilor, rândul candidaților cu medii cuprinse între 6 și 6,99 fiind îngroșat de candidații care au reușit să promoveze. Note mai mici de 5 au obținut 694 de candidați. Oricum, promovabilitatea în sesiunea de toamnă 2014 este cea mai mare din ultimii ani, în 2012 fiind de 37,84%, iar în 2013, de 30,45%. La cea de-a doua sesiune de bacalaureat, reamintim, s-au înscris 2000 de candidați și au participat 1546, adică 79,3%, dintre ei doi fiind eliminați pentru tentativă de fraudă; ceilalți au absentat.
Bacalaureatul de toamnă, la final
> După rezolvarea contestațiilor, promovabilitatea a crescut cu aproape două procente, de la 39,65% la 41,42% > 29 de candidați au trecut în categoria celor promovați, după recorectarea lucrărilor
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii