Scopul conferinței este de a forma tinerii în vederea deprinderii competențelor cheie de comunicare și relaționare cu factori instituționali sau ce țin de mass-media și stimularea acestora spre o implicare activă și asertivă în viața comunității prin acțiuni de voluntariat. Marți, 2 septembrie, la Palatul Administrativ a avut loc deschiderea oficială a conferinței, în prezența autorităților locale și județene. Inspectorul școlar general Gheorghe Lazăr a ținut să le transmită elevilor participanți că tema aleasă, comunicarea, reprezintă cel mai bun lucru pe care îl pot învăța, aceasta ocupând un loc foarte important în viețile lor, iar ei trebuie să fie pregătiți să rezolve orice fel de probleme și doar prin studiu vor putea reuși. La rândul său, prefectul de Suceava Florin Sinescu a catalogat tema aleasă de elevi drept una ambițioasă și și-a exprimat convingerea că pe parcursul conferinței interregionale elevii vor găsi soluții pentru a îmbunătăți comunicarea publică. Totodată, prefectul l-a dat ca exemplu pe primarul din Berlin, care se întâlnește trimestrial cu elevii și discută despre modul în care trebuie să arate orașul peste câțiva ani. Preocuparea față de problemele elevilor trebuie să existe și la noi, ținând cont că tinerii reprezintă viitorul unei societăți, a subliniat Sinescu, arătând că administrația publică locală trebuie să cunoască nevoile lor și a școlilor din care provin. „Cred că este important ca voi să aveți o comunicare la nivelul elevilor, în primul rând. Sunteți liantul dintre colegii voștri și profesori, dintre problematica colegilor voștri și familie. Este important să identificați unde sunt probleme și să găsiți soluții împreună. De asemenea, este important să construim împreună, chiar dacă suntem din generații diferite avem mai multe elemente în comun decât lucruri care ne despart” a mai completat prefectul Sucevei, Florin Sinescu. Pe parcursul conferinței, elevii vor lua parte la workshopuri de dezvoltare a abilităților de comunicare, PR și gândire strategică, pentru asigurarea unui context optim de desfășurare a campaniei de atragere de membri în Consiliul Elevilor și de promovare a alegerilor. Evenimentul este realizat în colaborare cu Instituția Prefecturii județului Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Wedu.ro, Mado Corporation și Global Design.
La Suceava
35 de elevi din țară participă la Conferința Interregională „Comunicare și PR în Consiliul Elevilor“
În perioada 1-4 septembrie, Consiliul Județean al Elevilor Suceava organizează Conferința Interregională „Comunicare și PR în Consiliul Elevilor”, eveniment de interes pentru Consiliul Național al Elevilor (CNE).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii