Ar fi avut rațiunile lor Gheorghiu Dej și Bodnăraș să evite Bucovina, pe care însă mulți alții n-au evitat-o. Cele mai multe dintre vizitele lui Nicolae Ceaușescu în județul Suceava au fost cele petrecute la vânătoare. Vânătoarea se făcea pe terenurile gestionate de Direcția Silvică. În fapt, toate terenurile de vânătoare aparțineau Direcției Silvice, o parte erau însă închiriate asociațiilor de vânătoare. Ceaușescu venea cam de trei ori pe an în județ, la vânătoare de urs – în aprilie-mai, de cerb – în septembrie și de mistreț – în decembrie-ianuarie. Din Bucovina, liderul comunist a cules câteva trofee remarcabile, excelent cotate la bursa internațională specifică. Dar atât despre asemenea vânători, la care adevărul este că Dumitru Vințilă nu a fost niciodată chemat, ca să imortalizeze capturile Vânătorului țării. A fost însă trimis de ziar de câteva ori la vânători organizate de asociația suceveană de profil, al cărei secretar era Teodor Motrescu. Fost tehnician silvic responsabil cu vânătoarea la Direcția Silvică Suceava, Teodor Motrescu și-a câștigat rapid notorietate, în conștiința multora rămânând ca „șeful vânătorilor” Bucovinei. L-am cunoscut în redacția ziarului, era un fel de rudă cu Victor Micu, prin alianță, Motrescu fiind de fapt „neam” cu Sofia Vicoveanca. „Era un om serios Motrescu și plăcut, uneori era chiar pontos. Când era tehnician la noi, în vremea directorului Anca, un ardelean, acesta avea un butoi de vin într o magazie. I-a găurit prin peretele de scândură al magaziei butoiul, a băgat furtun și i-a băut încet-încet tot vinul. Când a cerut Anca să i se aducă la o vânătoare niște vin din butoiul ăla, vasul era deja golit… Era bun la asemenea isprăvi, până la urmă asta-i treaba vânătorului: să spună povești, să facă poante și, dacă poate, să mai și puște câte ceva…”, ne povestea ex-deputatul Vasile Panteliuc, fost director al Direcției Silvice Suceava. „În anul 1961 am fost prezent la o vânătoare de iepuri organizată pe câmpuri din apropierea orașului Dorohoi. Era în luna ianuarie și, pentru un cetățean fără morbul vânătorii și care trebuia să mânuiască și un aparat de fotografiat, era un ger cumplit… A fost însă o recoltă bogată de iepuri, așa că, după fotografia de rigoare, m-am ales și eu cu un urecheat de câteva kilograme bune”, povestește Dumitru Vințilă. Imaginile de astăzi sunt „împușcate” însă mai târziu, prin anii 1965-1966, la o vânătoare organizată în zona Ciocănești Cârlibaba, la care redactorul-șef de atunci al „Zorilor noi”, scriitorul Platon Pardău, îl lua cu sine și pe fotoreporterul ziarului. Dumitru Vințilă nu a participat efectiv la vânătoare, ci a tras doar „concluziile” fotografice la sfârșit. El a rămas la o cabană vânătorească, cu șoferi și însoțitori, cu preparate vânătorești, țuică și căldurică. După o zi de zbucium prin păduri, recolta a fost jalnică: un singur exemplar, nici acela nu se știe de pușca căruia răpus… Fotografiile îl rețin pe fotograful de ocazie Teodor Motrescu, la „aparatele” lui Vințilă (1), un moment din „marșul vânătorilor” prin pădurea bănuită ca plină de mistreți (2) și dintr-un moment de popas și de stabilire a unei noi strategii în absența rezultatelor dorite. În sfârșit, cireașa de pe tort este fotografia celui mai strașnic vânător – o fotografie care a mai fost publicată, dar care merită să vadă încă o dată lumina tiparului –, unul dintre câinii partidei, decis să nu lase cumva să scape singura dihanie împușcată în acea zi.
Comentarii