În primul semestru al anului

Inspectorii fiscali suceveni au făcut 19 plângeri penale pentru încălcarea legislației privind plata obligațiilor la bugetul statului

> Prejudiciul total este de peste 12 milioane de lei, cele mai multe infracțiuni fiind comise de către agenți economici din exploatarea și prelucrarea lemnului (9), construcții (5) și transporturi (3) > În prima jumătate a anului, cu prioritate, descinderile au avut loc la firmele care desfășoară activități în domenii cu risc ridicat de producere a evaziunii fiscale
În prima jumătate a acestui an, inspectorii Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava au avut 759 de descinderi la contribuabilii persoane juridice, dintre care 72 de inspecții fiscale generale, 503 inspecții fiscale parțiale, 105 controale inopinate, 22 de controale încrucișate și 57 de cercetări la fața locului.
 

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției sucevene, Oana Violeta Apetrea, acestea au urmărit verificarea agenților economici în ceea ce privește modul de calculare, evidențiere și virare, în cuantumurile și la termenele stabilite de lege, a obligațiilor față de bugetul de stat. Prioritate au avut agenții economici care desfășoară activități în domenii cu grad de risc ridicat de producere a evaziunii fiscale, precum în energie, alcool, tutun, produse agroalimentare, transport, turism, construcții, exploatarea lemnului, dar și cu privire la utilizarea forței de muncă. Accent s-a pus, de asemenea, pe verificarea contribuabililor care înregistrează restanțe la plată, a celor care nu depun deconturi sau care au TVA de rambursat mai multe luni în decursul unui an și nu solicită rambursarea acesteia. Conform sursei citate, în urma controalelor inspectorilor fiscali, la bugetul statului urmează a intra sume suplimentare care se ridică la nu mai puțin de 29,47 milioane de lei, valoarea amenzilor aplicate fiind de 114.300 lei. Pe de altă parte, datorită verificărilor făcute de către lucrătorii Administrației Județene a Finanțelor Publice în primul semestru al acestui an, pierderea fiscală s-a diminuat cu 2,21 milioane de lei. Nu în cele din urmă, inspectorii specializați au instituit 16 măsuri asiguratorii, pentru 12,43 milioane de lei și, de asemenea, au întocmit 19 sesizări penale, pentru un prejudiciu care însumează 12,31 milioane de lei. Sesizările penale au vizat agenți economici care au ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului (9 sesizări penale pentru un prejudiciu care totalizează 4,41 milioane de lei); construcțiile (5 sesizări penale pentru 6,38 milioane de lei prejudiciu), transporturile (3 sesizări penale cu pagube de 82.276 lei); produsele agroalimentare (două sesizări penale cu prejudiciu de 1,44 milioane de lei), precum și turismul, cu o sesizare penală. La contribuabili persoane fizice, în prima jumătate anului 2014 au fost întreprinse 668 acțiuni de control, dintre care: 612 de inspecții fiscale generale, 39 de inspecții fiscale parțiale, 9 controale inopinate, un control încrucișat și 7 cercetări la fața locului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI