CSM Suceava vrea să-și ia revanșa în fața grupării CS Năvodari

Campionatul Diviziei Naționale de rugbi se va relua, la sfârșitul acestei săptămâni, cu meciurile etapei a X-a.
 

În această rundă, CSM Suceava va avea parte de o deplasare foarte importantă pe terenul formației CS Năvodari. Rugbiștii pregătiți de Constantin Vlad își doresc neapărat să obțină un rezultat pozitiv în această partidă, pentru că vor să acceadă în turneul play-off. Gruparea suceveană are de luat o revanșă în fața constănțenilor pentru înfrângerea la limită de pe Stadionul „Unirea”, scor 10-11. „Chiar dacă nu suntem într-o formă sportivă optimă, sper să facem un joc bun și să ne calificăm în play-off. Trebuie să fim însă realiști și să conștientizăm că în acest moment n-avem ce să căutăm în Superligă. Acolo sunt echipe profesioniste, cu bugete de sute de mii de euro. La problemele existente în acest moment în țară, noi suntem mulțumiți și cu sprijinul pe care-l primim din partea Consiliului Local și a Primăriei Suceava. Important este să existe continuitate, pentru că nu se știe ce va fi pe viitor”, a declarat antrenorul sucevenilor, Constantin Vlad. Partida dintre CS Năvodari și CSM Suceava se va disputa mâine, cu începere de la ora 10. Programul complet al etapei a X-a: CS Poli Agro Iași – RC Bârlad RCM Galați – CSU AV Arad CS Năvodari – CSM Suceava Știința Petroșani stă în această rundă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI