„Am luat cunoștință cu profundă preocupare de protestele organizate de etnicii români din regiunea Cernăuți în contextul mobilizării tinerilor cetățeni ucraineni. În acest sens, am contactat o serie de reprezentanți ai comunității etnicilor români din regiune, care mi-au transmis faptul că astfel de proteste sunt organizate în egală măsură și de către etnici ucraineni din satele din Nordul Bucovinei, nu doar de către români, iar nemulțumirile tuturor sunt generate de condițiile în care sunt trimiși tinerii pe front (lipsa echipamentelor de protecție, a hranei și a unei minime pregătiri de luptă). Totodată, protestatarii solicită ca refugiații proveniți din zona de conflict să fie neîntârziat mobilizați și să fie evitată o mobilizare discriminatorie. Totodată, îmi exprim sprijinul, în special, față de familiile îngrijorate de situația celor vizați de cel de-al treilea val de mobilizare parțială, solicitând pe această cale autorităților ucrainene să garanteze securitatea persoanelor mobilizate pentru conflictul din estul Ucrainei. Pe de altă parte, susțin măsurile legitime luate de autoritățile de la Kiev pentru apărarea integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei și consider că orice poziții publice care atentează la integritatea Ucrainei în acest context geopolitic complicat nu fac altceva decât să susțină agresiunea teroriștilor din estul statului vecin, sprijiniți nemijlocit de Moscova”. Senator Viorel Badea, membru al Delegației Permanente a Parlamentului României la APCE și Vicepreședinte al Comisiei Românilor de Pretutindeni
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii