Opinii privind nevoia apărării frumuseții și bogăției limbii române

Limba română, limba oficială a statului român, reprezintă elementul fundamental de identitate și mijlocul principal de comunicare între semeni.

 

Caracterizarea limbii române de la ”limba noastră-i o comoară”, “limba noastră-i numai cântec” sau limba dulce ”ca un fagure de miere” – cum spunea Mihai Eminescu – și până la “limba noastră cea română” (sub care se desfășoară diverse manifestări ale societăților culturale românești din regiunea Cernăuți) reprezintă și omagiu, și apartenență, și istorie. Despre limba română s-au făcut admirabile aprecieri. Reținem aici ceea ce spunea Petre Țuțea: “Limba română are toate premizele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu știu dacă e posibil acest marș istoric. Dacă am fi fost un popor cotropitor…”. În evoluția sa, limba română a ajuns să utilizeze peste 120.000 de termeni în circuitul viu al comunicării. Dinamica vieții economice, sociale și culturale, multiplicarea formelor de comunicare cu persoane din țările vecine și nu numai provoacă, așa cum este firesc, schimbarea și evoluția continuă și a limbii române ca organism viu. Așa se explică faptul că tranziția în care ne aflăm acum cuprinde și limba română. Alături de aceste realități, asistăm sau participăm astăzi la coborârea ”limbii românești și-a patriei cinstire” pe mai multe căi, ajungând să avem acum ”o limbă stâlcită” – cum spunea nu demult acad. Dinu C. Giurescu, deputat în Parlamentul României. “Dulcea limbă românească/A-nceput să se pocească…/Vom citi și scrie bine/În «pocite» limbi străine” (Constantin Enescu). Cu alte cuvinte, constatăm cum limba română devine treptat agramată, vulgarizată, urâtă. Fără a detalia, voi face doar câteva enunțuri care pot fi comentate ori combătute cu argumente, ceea ce m-ar bucura mult, mai ales dacă n-aș avea dreptate! Utilizarea cu un sens sau într-un context inadecvat a unor cuvinte fie din dorința unor vorbitori de a ”inova” limba română, fie din necunoașterea ei reprezintă realități frecvente. Prima realitate constă în aducerea în vorbirea curentă și apoi în scris a unor cuvinte ori sintagme străine limbii române sau utilizate greșit de felul: ”locație, week-end, on-line, OK, piersică gustăcioasă, brânză bunăcioasă, marea ieșeală, brandul de țară, branconaj, cărțile care le-am cumpărat, fără doar și poate, și-a adus aportul, un giob, super, chestie, fiță, mișto, nașpa…”, începerea propoziției sau a frazei cu ”deci” etc. Procedează astfel oamenii care au lucrat sau lucrează în afara țării sau cei care călătoresc prin diferite țări europene și nu numai. O mai fac cei care vor să demonstreze că au devenit intelectuali și cunoscători de limbi străine sau cei care vor să fie ironici (dar care nu sunt percepuți astfel). Dacă te oprești în fața unor societăți comerciale, mai mari sau mai mici, cu mare frecvență vei observa firme despre care consider că ar trebui să aibă scrisă și traducerea: ”Sc Real Tour SRL”; ”Violand deutsche mode”; “Ma Cherie”; “Lido Shoes”; “Western union”; “All Shoes”; ”Speed transport”; ”Club Jack”; ”Trendy”; ”Stanleybet”; “Cetebe”; ”SC Wikinana SRL”, ”Rad” etc. Astfel de firme întâlnim și în multe localități rurale. Multe mașini au înscrise pe ele tot felul de cuvinte care ar necesita, de asemenea, traducerea. În orașele mari, judecând după astfel de firme, nu mai suntem de mult în România. Ne supărăm, pe bună dreptate, doar când sunt arborate steagurile secuiești! Dar astfel de afișe în limbi străine și cu simboluri străine nu înseamnă tot înstrăinare și renunțarea la elementele de identitate românească? Mă surprinde lipsa de reacție a autorităților locale și centrale, deoarece nu cunosc nicio reglementare din obligațiile asumate de români privind integrarea europeană în domeniul limbii române! În mass-media se exprimă frecvent și mulți oameni politici și persoane publice. Este firesc, deoarece ne reprezintă și ne/își promovează interesele. De multe ori însă unii dintre ei se exprimă agramat, fără a face acordul corect între subiect și predicat și cu tot felul de cuvinte ”înțelepte” sau ”prețioase”. Cele mai multe dificultăți în exprimare le provoacă unora pluralul cuvintelor, începând cu pluralul substantivului neutru ”succes” („succesuri”), care a devenit simbolul deteriorării limbii române. Școlile, și cu deosebire școlile gimnaziale, au datoria cultivării și promovării până la detalii a limbii române. Odată cu învățarea corectă a limbii și literaturii române, avem datoria interiorizării limbii române, care trebuie să devină parte a lăuntricității fiecărui cetățean român; iar cetățenii minorităților naționale – maghiari, ucraineni, bulgari, germani, poloni, ruși, chinezi etc. – trebuie să fie îndemnați și determinați să cunoască limba oficială a statului în care muncesc și trăiesc. Instituțiile de cultură – biblioteci, case de cultură, cămine culturale, muzee, teatre etc. – au importante datorii privind cultivarea și promovarea limbii române. Readucerea copiilor și tinerilor în bibliotecile școlare, comunale și orășenești și stimularea, pe căi specifice, a cititului cărții în locul citirii internetului reprezintă una din direcțiile prin care putem promova limba și literatura română. Conlucrarea școlilor și a instituțiilor culturale cu organizațiile culturale neguvernamentale este o altă direcție prin care putem pune în valoare limba română autentică. Dăm drept exemplu Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, care pregătește și desfășoară activități de interes, atractive și cu o bună participare, inclusiv adresate tinerilor din Bucovina istorică. Rămâne de actualitate ceea ce spunea Ienăchiță Văcărescu: “Las vouă moștenire/Creșterea limbii românești/Ș-a patriei cinstire”. Și tot de mare actualitate sunt învățarea, respectarea și interiorizarea limbii române.