Primarul spune că, deși preponderentă este urmărirea aducerii carosabilului afectat la starea inițială, importante sunt și lucrările în sine, cum ar fi montarea conductelor, amenajarea căminelor pentru vane și realizarea branșamentelor. Sub acest aspect, edilul-șef reliefează că există artere cu execuția aproape de final, dar, din păcate, pe unele dintre străzi rămânerile în urmă sunt și de 3-4 luni. „Sunt străzile din zona Piața Mare și Complex Zamca, care trebuiau terminate la sfârșitul lui aprilie, iar acum suntem în iulie, fiind dat și un nou termen, respectiv cel de 30 august. Pe de altă parte, o serie de străzi trebuie predate la Primăria municipiului Suceava, dar pe care mai sunt întâmpinate mici probleme, precum străzile Aurel Vlaicu și Zefirului, precum și pe legătura cu Mitocului, unde mai este câte ceva de reparat” a arătat Lungu. Primarul a insistat ca firmele constructoare să se mobilizeze în perioada în care vremea este favorabilă, astfel încât restanțele să fie recuperate măcar în parte. El recunoaște că pe unele dintre străzile cu intervenții în subteran condițiile de lucru sunt dificile, cauza întârzierilor fiind una obiectivă. Lungu a dat ca exemplu străzile Depoului și Mihail Sadoveanu, pe care se intervine la adâncimi mari, iar ritmul de înaintare este unul redus. „Vom insista și în perioada următoare, vom sta pe capul constructorilor, astfel încât să recupereze aceste restanțe. Alte motive de trenare nu mai există, banii fiind asigurați, iar vremea este bună. Rămâne doar ca aceștia să vrea să lucreze” a încheiat Ion Lungu. Cu fonduri europene atrase prin POS – Mediu, pe 76 de străzi extinderea rețelelor de alimentare cu apă se face cu circa 31,3 km, în timp ce reabilitările vizează 25,4 km de conducte de pe 67 străzi din cartierele urbei. Rețelele de canalizare de pe 70 de artere sunt în extindere cu 32,7 km, pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, acestea fiind supuse reabilitării.
Suceava
Există unele progrese în derularea proiectului de reabilitarea și extindere a rețelelor de apă și rețelelor de canalizare, a declarat ieri primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, în urma întâlnirii săptămânale cu responsabilii din cadrul intervențiilor finanțate cu fonduri europene nerambursabile.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii