Îngerul

Chiar și într-o întrunire cu pretenții academice, unde domină spiritul științific, iar lucrurile magice nu-și au locul, părând chiar să diminueze forța spiritului dominator – cel științific, desigur –, recursul la transcendental poate oferi demersului rece, specific o remarcabilă aură. Auditoriul primește astfel un mesaj fortificat spiritual, consfințind, odată cu evocatorul adâncurilor lumii nevăzute, clipa aceea de serenitate caldă astfel creată. Un asemenea moment rarisim a fost creat la susținerea publică a lucrării de doctorat de către părintele Gheorghe Brădățan, recent, la Universitate. Către sfârșitul ceremoniei care marchează ora finală a susținerii tezei, a luat încă o dată cuvântul decanul Facultății de Teologie din Oradea, prof. univ. dr. Dumitru Megheșan.
 

Dumitru TEODORESCU

Suspendând timpul, el a cerut audienței să accepte că în sală se află și cei ce, de Sus, veghează la binele fiecăruia dintre noi, îngerii. Neavând nici puterea Domnului, dar nici slăbiciunea omului, îngerii ne luminează sufletul ori de câte ori pâcla sau întunericul încearcă să-l abată de la gândul bun pe care a hotărât să-l urmeze. Cu delicatețe, dar și cu fermitate, cel menit să ne vegheze și să ne sprijine e umăr la umăr cu noi pe întreg parcursul pe care ni l-am ales sau care ne-a fost hotărât. În sală, a spus de data aceasta părintele Megheșan, se află și îngerul celui ce-și susține teza de doctorat, soția sa adică, plecată de ceva vremuri la Ceruri. Ea i-a fost mereu aproape pe parcursul anilor de pregătire și susținere a tezei, ajutându-l de acolo unde a plecat să înfrângă orice potrivnicie sau îndoială. Un parcurs până la capăt, datorat și sufletului ocrotitor al celei ce „este, astăzi și aici, cu noi”. Umanizând și sfințind clipa, vrednicul teolog ardelean a reușit să transforme în lacrimă emoția celor mai mulți dintre cei aflați în sală.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI