Amenzi rutiere de peste 171.000 lei și 32 de permise reținute de polițiști în weekendul trecut

 

Exact 444 de șoferi au fost sancționați de polițiștii rutieri suceveni pentru că au condus pe drumurile publice cu viteză peste limita admisă de legislație. Adăugând la aceste rezultate alte 182 de sancțiuni aplicate pentru alte tipuri de abateri, totalul s-a apropiat de 600, un număr record de sancțiuni constatate în doar două zile de monitorizare și intervenție a echipajelor de poliție în acțiuni pe linia combaterii încălcării regimului legal de viteză și depășirii neregulamentare. În acest context, în zilele de 5 și 6 iulie, Serviciul Rutier al IPJ Suceava a fost reprezentat generos de echipaje care au în dotare aparate radar pe drumurile publice din municipiile și orașele județului, iar rezultatele au fost la fel de „generoase”. Au fost aplicate 591 de sancțiuni în valoare de aproape 172.000 de lei, au fost reținute 32 de premise de conducere (14 pentru viteză, 15 pentru depășiri nepermise, 3 pentru alte abateri), fiind constatate totodată și 4 infracțiuni. Au rămas fără permis, pentru o perioadă de 90 de zile, Gabriel M., de 45 de ani, din Suceava, care a fost depistat conducând autoturismul cu viteza de 125 km/h în zonă limitată de 70 km/h. În plus, persoana în cauză avea ITP-ul expirat și nici nu avea actele mașinii la el. Tot 90 de zile va circula cu taxiul și Gabriel G., de 22 de ani, din Rădăuți, care conducea în interiorul localității Grănicești cu 112 km/h.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI