Zilele Sucevei vor fi marcate anul acesta în perioada 24-25 iunie, face cunoscut primarul Ion Lungu. În cadrul programului manifestărilor dedicate sărbătoririi capitalei de județ, în prima zi, începând cu ora 15.30, felicitate vor fi cuplurile sucevene care, în ultimul trimestru, au aniversat 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, iar antrenorului de lupte greco-romane Constantin Tăpîrjan i se va înmâna distincția de cetățean de onoare al municipiului Suceava. Între orele 16 și 21, în parcarea Iulius Mall va avea loc concertul de muzică populară „Hai la hram de Sânziene”, susținut de Ansamblul artistic profesionist „Ciprian Porumbescu”, pe scenă urmând a urca, de asemenea, „o întreagă zestre de interpreți” din județul Suceava. În cea de-a doua zi, la ora 21, va evolua trupa Maxim, iar de la 21.30, publicul prezent va fi încântat de Smiley. Seara se va încheia cu un foc de artificii. În centrul reședinței de județ, în Parcul central, pe 24 iunie va fi deschis „Târgul de Sânziene”, iar pe 25 iunie, la librăria „Cărturești”, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, se va desfășura acțiunea culturală „Cultura unește Bucovina”. „Îi așteptăm pe suceveni să vină la Zilele orașului, să ne bucurăm împreună”, a precizat primarul Sucevei. Ion Lungu a ținut să menționeze că, potrivit tradiției, pentru al zecelea an consecutiv, împreună cu familia, pe 23 iunie, în jurul orei 18, va împărți pelerinilor 5000 de porții de sarmale și 5000 de sticle cu apă.
> „Îi așteptăm pe suceveni să vină la Zilele orașului, să ne bucurăm împreună”, a precizat primarul Sucevei
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii