Ne-a dat aripi pentru libertatea zborului

În pragul uneia dintre cele mai mari sărbători creștine, Pogorârea Sfântului Duh, și aproape de împlinirea a 125 de ani de dăinuire a sufletului românesc în veșnicia eminesciană, în casa mare a „Zorilor Bucovinei” s-au adunat oameni înrudiți întru duhul de înălțare, aspirația spre libertate, setea de adevăr și dragostea pentru cuvântul matern. Gazdele au avut alături fețe monahale de la Mănăstirea Putna, prieteni dragi de la Suceava, pe reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul-consilier Ionel Ivan, ambianță în care am simțit respirația spiritului românesc reîntregit.

 

Brățara noastră de aur Nu din dulapuri cu iz de naftalină sovietică, ci dintr-o veche zicere românească am preluat acest uitat și pe nedrept ignorat proverb. Mi l-am amintit cu prilejul Zilei Jurnalistului, marcată în Ucraina la 6 iunie. O sărbătorim și noi, mâna de ziariști care menținem permanențele valorilor românești în lumina „Zorilor Bucovinei”, deși în ultimii ani nu prea avem motive de bucurie. Însă, în ciuda greutăților materiale, a nedreptățirilor, ne este dragă profesia, considerând-o într-adevăr neasemuită podoabă, ornată cu noblețea aurului. De dragul ei nici un sacrificiu nu e prea mare, zorii de după nopțile albe găsindu-ne în fagurele satisfacției sufletești neîncadrate în beneficii materiale. Pentru noi, ziaristica este stihia oamenilor curajoși, iubitori de libertate, care nu pot trăi cu gura închisă, primind datul vieții, ca o nesfârșită călătorie spre țărmurile binelui. Asumându-ne benevol, impuși doar de propria vocație și conștiință, această profesie încununată cu pasiunea, suntem fericiți când auzim o vorbă de mulțumire de la cititori, dar mai ales când cuvântul nostru vindecă o durere sufletească, seamănă speranță sau, pur și simplu, bucură o inimă de român. Atât recunoștința, cât și obiecțiile cititorilor noștri (drepte sau neîntemeiate) – toate sunt binevenite, căci aceasta ni-i soarta, dacă ne-am ales drumul spinos al ziaristicii aservite intereselor neamului. Și deoarece nu putem fi rupți de societatea și realitatea în care ni-i dat să ne împlinim destinul în profesie, ziua de 6 iunie o considerăm a noastră, sărbătorind-o, de obicei, cu modestia nativă a omului de la țară, în cercul restrâns al redacției, la o ceașcă de cafea cu câțiva prieteni ai ziarului – corespondenți netitulari ce au aderat la Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, condusă de redactorul-șef al „Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma. Acest 6 iunie, însă, s-a apropiat de noi cu vibrația unor emoții nemaipomenite. Și nu numai că ne-am înnemurit cu încă doi membri, președintele Societății având onoarea să înmâneze carnetul de membru dnei Eleonora Bizovi, cunoscută prin articolele sale combative și, post-mortem, corespondentului netitular care a fost și rămâne o prezență vie printre noi, Vasile Bizovi. Sărbătoarea a fost anticipată de un prinos de frumusețe, nuanțată de tristețea comemorării unui regretat prieten și desăvârșit model de slujire a jurnalisticii – radioreporterul, poetul, scriitorul, fiul credincios al bisericii, „bucovineanul curat” Mircea Motrici. El este omul identificat cu profesia dragă, de la care preluăm aripile pentru libertatea zborului, învățând fericirea de a viețui cu rost. Deschizând ușile Palatului cu prieteni… Caut să deschid ușile /Palatului cu prieteni /Pentru a face lumea mai bună /Îmblânzind răul ce călătorește /Nestingherit printre noi. (Mircea Motrici) Ideea de a-i deschide „ușile Palatului cu prieteni” și la Cernăuți a venit de la președintele Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, Nicolae Toma, dar și de la alți cernăuțeni prezenți la 16 mai la Udești, la comemorarea celor șapte ani din veșnicia lui Mircea Motrici. Doar distinsul dispărut este iubit, așteptat, primit cu brațele deschise pe meleagul nostru nu mai puțin decât în Țară, decât pe orice palmă de pământ pe unde l-au purtat dorul de români și datoria de reporter. Astfel, din amabilitatea dnei Rozalia, angajată în păstrarea și popularizarea moștenirii literare a regretatului ei soț, cu susținerea starețului Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic, și a Filialei Suceava a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, condusă de scriitoarea Doina Cernica, ne-am întregit sărbătoarea profesională cu o voce, un chip și un suflet de jurnalist nepereche, adeverindu-se spusele unui alt poet împătimit de Bucovina: „E frumos să te plângă cineva/ după ce mori/ e chiar mai frumos/ decât răsăritul soarelui/ pentru că rar ți-a fost dat/ să se întâmple ceva numai pentru tine/ fără să ți se ceară recunoștință” (Marcel Mureșeanu). Adus de cei care l-au avut mult mai aproape, l-au cunoscut mult mai bine decât noi, Mircea Motrici și de dincolo de moarte a semănat iubire, blândețe, noblețe printre cei ce au vorbit, au cântat, au plâns pentru și despre el. Invocându-i vocea, chipul, creația, ne-am regăsit în dragostea și frăția ce se leagă miraculos nu numai între inimi, ci și între glasuri, văzând aievea ce suflete alese pot avea cei întristați, câtă lumină, bucurie, împăcare poate dărui un dispărut în lumea umbrelor! Manifestarea a derulat în unduirea amintirilor despre Mircea Motrici, ca o continuare a comemorării de la Udești, susținută și în baza proiectului datorită căruia a primit finanțare și a putut fi tipărită cartea „Pentru Mircea Motrici. Mesaje postume”. Recenta culegere a fost publicată cu sprijinul Primăriei Sucevei și al Consiliului Local al Municipiului Suceava, prin Programul de finanțare nerambursabilă, anul 2014. În acest context, menționăm că Suceava este înfrățită cu orașul Cernăuți din 2003, iar Mircea Motrici e trecut pe lista personalităților municipiului Suceava. Acesta este aspectul oficial al lucrurilor, în inimile noastre prietenul comemorat având un loc „brăzdat cu blândețea melancoliei de cursă lungă”. Organizatorii s-au bucurat de o susținere efectivă, așa cum de altfel și la multe alte manifestări de conotație națională, din partea Consulatului General al României la Cernăuți. Ministrul-consilier, dl Ionel Ivan, a transmis mesajul Consulului General, dna Eleonora Moldovan, aflată la o întâlnire cu vameșii români și ucraineni în perspectiva facilitării traficului de frontieră, iar referitor la întâlnirea de suflet de la „Zorile Bucovinei” a evidențiat valențele culturale, creștinești, jurnalistice, amintind și de aniversarea a 235-a a nașterii cărturarului Gheorghe Asachi, fondatorul primului ziar în limba română. Interesant ne-a fost să aflăm că și diplomatul Ionel Ivan l-a cunoscut pe Mircea Motrici, pe la începutul anilor 90, la Kiev, în prima parte a misiunii sale în Ucraina. E impresionant cercul de cunoscuți ai radioreporterului, unde deopotrivă, pe aceeași treaptă a afecțiunii se întâlnesc simpli țărani și miniștri. Nespus de drag a fost și a rămas poetul radioreportajului în mediul monahal și al Bisericii. Primindu-l ca pe un frate îndrumător în tainele jurnalisticii, înzestrat cu har de la Dumnezeu, dl Nicolae Toma i-a rugat mai întâi pe cucernicii părinți, protopopul raionului Storojineț Vasile Covalciuc, parohul Bisericii din Crasna Vasile Paulencu, preoții de la voievodala Mănăstire Putna, cuvioșii Dosoftei și Arsenie, să-i facă cântarea cea de plângere. Alături de soția Rozalia, împreună cu medicul Valeriu Gavrilovici, cu starețul Melchisedec Velnic, preoții noști i-au vegheat martirajul trecerii la Dumnezeu. Cu mâna de ajutor și cuvinte de frățească susținere pentru osârduirea colegilor de la „Zorile Bucovinei”, care zilnic trebuie să manifeste răspundere sporită și curaj, a intervenit scriitoarea Doina Cernica, menționând că Mircea Motrici a avut mai mult decât oricine puterea relației cu românii din nordul Bucovinei, mărturie fiind și mesajele postume incluse în ultima antologie realizată de dna Rozalia. Părintele Dosoftei a sesizat că acest volum „este o carte formatoare pentru adolescenți” pe calea devenirii profesionale și că ar fi bine să ajungă la cât mai mulți tineri, „ca-n sufletele lor să rămână o sămânță bună din evocările despre omul și jurnalistul care „ce i-a pus Dumnezeu în suflet, aceea a știut să lucreze, a trăit intens drama Bucovinei, a scris frumos și a vorbit frumos, a îmbrățișat și s-a dăruit atâtor oameni diverși…”. În continuare, spațiul de ziar nu-mi permite decât să redau fragmentar emoțiile iubirii și recunoștinței exprimate pentru Mircea Motrici, înregistrările complete urmând să ajungă la dna Rozalia și să prindă viață pe un CD sau în pagini de carte. Dna Eleonora Bizovi: „Dreptatea apărată de Mircea e ca roua cerului și ca să nu se tulbure trebuie strânsă într-un vas curat. Acest vas curat este dna Rozalia, căci numai ea știe tot adevărul, continuă faptele soțului, prin străduința ei Mircea trăiește în inimile celor care l-au cunoscut, l-au iubit, îi citesc opera…”. Medicul Valeriu Gavrilovici, vicepreședinte al Asociației Culturale „Mircea Motrici”: „Revin cu drag la Cernăuțiul prietenului meu, Mircea Motrici. Sunteți mai fericiți decât mine pentru că îl cunoașteți mai de demult. Eu îi păstrez amintirea cunoștinței de un an – din mai 2006 până în mai 2007, când ne-am despărțit pe pământ, dar sperăm să ne revedem în ceruri. A fost un om al bucuriei, îl văd ca pe un brad ce umbrește fericit. Avea și fizic ceva din măreția bradului. A slăvit pe Dumnezeu, a căutat să-i ajute pe cei de-un neam și să-i facă cunoscuți pe cei care o merită”. Grație sărbătorii noastre, marcate de pomenirea lui Mircea Motrici, a avut un fericit prilej de a-și potoli dorul de Cernăuți cercetătorul literar, istoricul, editorul de cărți, un îndrăgostit iremediabil de Bucovina întreagă și udeștean prin adopțiune, Nicolae Cârlan, căruia-i aparține aprecierea dată prietenului dispărut – „un bucovinean curat”. Din rostirile lui am reținut îndeosebi dorința-i nestăvilită de a spune (a scrie) adevărul despre destinul istoric al Bucovinei și granițele etnice ale României. „Mircea îl spunea mai blând și nu supăra pe nimeni, mie nu mi-i dat”, a recunoscut cercetătorul, evocându-l pe cel ce „a ars cu întreaga-i ființă în cuvinte de suflet, ce aveau menirea de a încălzi auzul radioascultătorilor”. Menționăm că acest distins domn, responsabil de editarea „mesajelor postume” pentru Mircea Motrici, a venit cu o excepțională donație pentru cei mai prețuiți frați nord bucovineni – volumul (de două kilograme, valoarea literar artistică fiind incomensurabilă) „Nicolae Labiș. Opera Magna”, lui aparținându-i îngrijirea ediției, cuvântul înainte, notele, precizările și comentariile. În recviemul celor întristați pentru plecarea timpurie a „frumosului om al sărbătorii și bucuriei” s-au contopit vocile și lacrimile poeților Ilie T. Zegrea și Vasile Tărâțeanu, inimoșilor români Alexandru Teodoreanu, președintele Societății „Stindard”, și Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, președinta Fundației culturale „Gheorghe Asachi”, ale cucernicilor părinți Vasile Covalciuc și Vasile Paulencu, care l-au petrecut pe ultimul drum, președintelui Societății „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, fotoreporterului Nicolae Hauca, ale celor mai apropiate ființe din Cernăuți, Maria Gaisan și Vasile Paladean, și de la Suceava, Cătălina Gavrilovici, ale lui Mihail Lienkov fost membru al misiunii diplomatice ucrainene la Suceava, în prezent șef al serviciului de stat în regiunea Cernăuți. Deasupra tuturor evocărilor s-a înălțat revelația culminantă a scriitorului Grigore Crigan, care a păstrat banda cu înregistrarea unui interviu solicitat lui Mircea Motrici. Am trăit fericirea de a-l asculta ca în cei mai buni ani ai săi și ai noștri, pentru că eram mai uniți, mai tari în credința românească pe timpul vizitelor sale. Or, după cum a spus posesorul înregistrării, „el a avut cheița de aur cu care ne deschidea inimile, ne făcea să fim mai sinceri, mai generoși, ne trezea din somn, amintindu-ne că cineva trebuie să rămână treaz”. Prin melosul comorilor folclorice, au mărturisit vrednicia românească frumoșii, dragii noștri invitați, demni de a purta în inimi o fărâmă din darul Duhului Sfânt, ca în clipe de îmbrățișare frățească să ni le dăruie cu dragoste însutită. Primarul satului Mahala, Elena Nandriș, înainte de a doini jalea înstrăinării de neam, împreună cu Lenuța Petriuc, tânăra directoare a căminului cultural din localitatea respectivă, ne-a dorit sănătate, sensibilizând că „asemenea întâlniri, organizate la „Zorile Bucovinei” ne dau puteri să rezistăm, să-i învățăm pe copii cât de scumpe ne sunt limba, patria, și cât de neagră e străinătatea, ne călește caracterul pentru a nu ne lăsa călcați în picioare, pustiiți și prădați de ce avem mai scump”. Tinerii de la Gimnaziul din Boian Hliniță – dansatori ai admirabilului ansamblu ”Făgurel”, condus de profesoara Maria Basaraba, și solista Maria Țurcan, interpreta melodiei „Viață, viață, floare scumpă”, au demonstrat pe viu acest sfânt adevăr. Iar când și-a revărsat dorul Victoria Costinean, cu măiastra-i voce, părea că s-au deschis porțile cerului, artista cântând la rugămintea noastră melodii înregistrate cândva de Mircea Motrici. Cu lacrima cântării înălțătoare l-au evocat talentații interpreți Gică Puiu și Eugenia Cimborovici-Teodoreanu. A doua zi, dna Rozalia avea să scrie pe adresa „Zorilor Bucovinei”: „Mulțumesc din nou pentru ziua de ieri a fost foarte frumos și bine organizat. Mi-a părut rău că nu l-am pus pe pomelnic și pe dl Bizovi și poate mai trebuia pe cineva, dar așa se întâmplă, ca să nu ne mândrim, ci să ne smerim, am făcut-o la Bănceni, am scris un pomelnic în care l-am pus și pe dl Vasile Bizovi. Să treceți mulțumirile mele și celor pe care poate i-am uitat, căci m-au tulburat unele discuții, iar spusele părintelui Dosoftei mi-au trezit amintiri uitate”. Uniți într-o icoană a pătimitului nostru meleag, noi, jurnaliștii de la „Zorile Bucovinei”, înălțăm spre cer smeritele mulțumiri starețului Mănăstirii Putna, pentru susținere la derularea acestui eveniment, precum și pentru izvorul nesecat al credinței veghetoare la candela lui Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru duhul eminescian ce ne patronează din turnul Mănăstirii, de unde Eminescu a lansat apelul la unitatea tuturor românilor. Suntem recunoscători Consulului General al României, Eleonora Moldovan, la care găsim înțelegere și cea mai generoasă mână de ajutor. Gratitudinea ni se îndreaptă către preoții Vasile Covalciuc și Vasile Paulencu, mai ales pentru prinosul duhovnicesc, icoanele dăruite de cucernicii părinți întărindu-ne în desăvârșirea rostului creștinesc și în urmarea chemării de slujitori ai cuvântului pe moșia ștefaniană.