Agenții Patrulei de Reciclare au ajuns la momentul bilanțului: pe 5 iunie, de Ziua Mediului și a Învățătorului, patrula locală din Vatra Dornei, de la Școala Gimnazială Nr.2, a fost declarată cea mai activă, cea mai harnică, cea mai convingătoare din județul Suceava. Finalistă în cursa pentru cea mai activă patrulă este Școala Gimnazială Ipotești din Ipotești – aflăm dintr-un comunicat din care înțelegem că lupta a fost foarte strânsă, „întrucât copiii și profesorii înscriși în program au distribuit flyere informative despre colectarea selectivă de deșeuri electrice și electronice, au organizat acțiuni de informare și colectare în școală și în comunitate, au organizat concursuri de creativitate, ba chiar marșuri și un flashmob pe teme ecologice”, dovedindu-se entuziaști, dedicați și cu simț civic, „încât misiunea jurizării a fost extrem de dificilă”. În vacanța mare, adulții urmează însă a continua sârguința copiilor: să se debaraseze de deșeurile electrice și electronice (DEEE), să facă și altora cunoscut programul de protecție a mediului. Cantitățile colectate până la 31 august vor fi calculate în contul Patrulei județene. „Devenind suporteri ai Patrulei de Reciclare județene, organizațiile pot casa DEEE-urile din gestiune, iar cetățenii pot preda electricele inutile din gospodării, simplu și gratuit. Cei care dețin deșeuri electrice mici și ușoare (aparate mici, baterii, becuri, neoane) le pot duce la oricare dintre punctele de colectare permanente (www.rorec.ro/reteaua-nationala-de-colectare). Pentru deșeurile de mari dimensiuni, Tel Verde 0800 444 800 (apel gratuit din toate rețelele de telefonie) e la datorie! Un simplu apel, iar echipa RoRec le ridică gratuit de la domiciliu sau sediul firmei, oferind actele necesare”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii