Evaluarea națională la clasa a IV-a, ieri prima zi

Au absentat 289 de copii din cei 7435 înscriși

Peste 7100 de elevi suceveni de clasa a IV-a au trecut, ieri, prin „focurile” Evaluării naționale, proba de limba română, din totalul celor 7435 copii înscriși în această clasă 289 fiind absenți la probă.
 

Potrivit purtătoarei de cuvânt de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, au fost prezenți la prima probă 7136 de elevi de clasa a IV-a, nefiind probleme în desfășurarea ei. Aceste evaluări reprezintă o premieră pentru copii, rostul lor fiind de a regla deficiențele și de a releva nivelul de cunoștințe al elevilor la acest moment. Evaluarea națională a elevilor din clasa a IV-a continuă astăzi cu proba scrisă la matematică, iar pe 30 mai va fi proba la limba maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale. Nici elevii de clasa a II-a nu scapă de evaluări, testările la română și matematică fiind programate în perioada 2-4 iunie. Urmează evaluarea la clasa a VI-a, în perioada 5-6 iunie, fiind circa 8000 de elevi suceveni înscriși în această clasă. Ei vor avea probe scrise la română și științele naturii. Sunt aproape 23.000 de elevi din clasele menționate cuprinși în aceste evaluări. Notele nu vor fi trecute în catalog și vor fi confidențiale, ele urmând a fi discutate doar cu părinții. Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), având un nivel mediu de dificultate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI