Carte de zidire sufletească

VII. Profesia și caracterul

 

4. Meseria de negustor c) Funcționarii mici și mijlocii Ispita necinstei este astăzi neînchipuit de mare în rândul funcționarilor mici și mijlocii. Nu numai fiindcă vești despre marile potlogării din lumea afacerilor răzbesc până în cercurile tinerimii și le insuflă simțământul că învârteala în stil mare e nelipsită din afaceri, ci pentru că funcționarii văd adesea, în propriile lor birouri, lucruri care nu au deloc darul să le întărească credința în cinste și loialitate. În cele de mai sus, am vorbit despre însemnătatea economică a puterilor morale. Acum e mai necesar ca oricând să vorbim și despre importanța personală a cinstei, pentru ca tinerii să nu lege conștiinciozitatea lor de ceea ce fac alții. Din nenorocire, mulți oameni cred că cinstea e numai o jertfă ce-o aducem celorlalți; de aceea și exigența cinstei lor scade, în măsura în care cel înșelat este destul de bogat spre a da uitării pierderile lui. Înfrânarea absolută față de averea semenilor noștri e în cea mai strânsă legătură cu mântuirea sufletului nostru. Faptul că ni s-a pus un hotar neclintit poftelor și patimilor, că imboldul nostru nesățios de a câștiga și de a stăpâni are o îngrădire statornică, aceasta este o adevărată mântuire pentru noi, este cea dintâi eliberare a noastră din înlănțuirea egoismului tenebros, este educația fundamentală întru ascultarea de conștiință. Acest sens cu totul personal al cinstei ne lămurește de ce necinstea se exteriorizează printr-o uimitoare schimonosire a trăsăturilor feței. Numai când te uiți cu luare aminte la aceste chipuri, abia atunci înțelegi vorba că cinstea înseamnă mântuirea sufletului și că ea nu are a face numai cu averea aproapelui nostru și cu rânduiala de drept. La oamenii necinstiți, funcționarea înaltelor puteri sufletești este tulburată, fapta s-a lepădat de conducerea conștiinței și a ajuns jucăria momentului și a împrejurărilor. De aceea spunem: nu trebuie să furi, caută să rămâi curat, este în interesul tău să fii neclintit în credința ta, cu toate că alături alții înșală fără rușine. A fi neinfluențabil în cinstea ta, a fi credința întrupată, aceasta este cea dintâi și cea mai importantă carieră a unui tânăr. Nicăieri nu reiese mai limpede deosebirea dintre om și animal ca în ceea ce se numește încrederea absolută. Uită-te la un cățeluș bine muștruluit, care duce acasă de la măcelar un coșuleț cu cârnați. Pe drum e atacat de alți câini. El își apără coșul cu o credință înverșunată. În clipa însă când haita răstoarnă panerul și se năpustește asupra cârnaților, dispare înfrânarea cățelușului. El nu se gândește: Treaba voastră, eu rămân curat. Nu: înfulecă și el ce poate să mai apuce. Aici e hotarul dintre noi și lumea animalelor: întreaga măreție a caracterului începe abia dincolo de cățeluș. Din nenorocire, câți oameni nu au rămas tot la nivelul cățelușului! Este o educație de sine în vederea cultivării cinstei, care constă în a rămâne credincios cu bună știință și în cele mai mici lucruri. În această credință este o mărturisire a cinstei, un refuz nestrămutat al oricărei legături, cât de ușoare, cu necinstea. După cum spune Hilty: Cinstea se arată din purtarea ta în chestiunile mici. Aceasta pornește din temeiuri morale. Cinstea în stil mare este adesea numai un obicei sau o prevedere, și nu duce la consecințe asupra caracterului. Cinstea în lucrurile mici este, apoi, cea mai bună pavăză contra ispitelor celor mari ale vieții. După cum dinții cad îndată ce smalțul se strică, tot așa, când omul a biruit în sine-și sfiala față de micile ciupeli, repede începe și desăvârșita lui decădere. E o mare și importantă problemă: dimineața, la deșteptare, să chibzuiești unde începe necinstea și ce înseamnă onestitatea deplină. Mulți tineri nu bănuiesc câtă greutate are în viață bunul nume și cum, tocmai la începutul unei cariere, puterea tainică a bunului nume poate lucra în favoarea sau împotriva ta. Ieremia Gotthelf spune în Robul Uli, în privința bunului nume, cuvintele următoare, care se potrivesc pentru începutul oricărei cariere: După cum prin faptă îți creezi în suflet un obicei, tot așa îți faci în afară un nume. Pentru dobândirea acestui nume, a autorității printre oameni, lucrează fiecare din copilărie până la mormânt. Orice faptă cât de mică, ba chiar fiecare cuvânt contribuie la acestea. Numele ne deschide sau ne închide inimile, ne face vrednici sau nevrednici, căutați sau respinși. Oricât de jos ar fi un om, are totuși numele lui, ochii semenilor se îndreaptă și asupră-i, judecându-l cât prețuiește. Astfel, orice argat și orice slujnică lucrează fără voie la un nume și, după cum li-i numele, își capătă și simbria; numele acesta le deschide sau le închide drumul.