O lecție de istorie

 

Numărul 18 (anul V, 2014) al revistei „Lumini și umbre. Revista veteranilor din Serviciile Române de Informații” celebrează două decenii de la constituirea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații și 24 de ani de la înființarea SRI. O privire peste acești ani cu dl Filip Teodorescu, directorul revistei, o face Paul Carpen în „discuția liberă” cu acesta pe tema „Pe cine incomodează adevărul?”, din care reținem o afirmație interesantă a intervievatului: „mi-am dat seama că o parte dintre cei care ocupau deja funcții importante în ierarhia statală erau preocupați, mai ales, să obțină de la SRI informații care să îi pună în poziții avantajoase în raport cu ceilalți pretendenți la fotolii comode”… (p. 19). Interesant este grupajul de articole care gravitează în jurul ideii de pretenții maghiare și „transilvanism” și, foarte interesant, articolul construit pe baza opiniilor profesorului sârb de istorie Miodrag Stanojevic, semnat de Ion Coja. Acesta – sârbul – se miră cum de poate fi atât de tolerant poporul român cu numeroasele mizerii făcute de revizioniștii unguri, care nu au curajul să-și încerce obrăznicia și cu sârbii, slovacii sau ucrainenii, care nu le-ar tolera-o. „Cum pot susține că Transilvania a aparținut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost pașalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ștefan cel Sfânt (997-1038) până în 1699, când devine provincie austriacă (ca și Ungaria, de altfel)? Deci Transilvania și-a pierdut independența în 1699 și a aparținut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat)”. (Lecția de nota 10 a profesorului sârb, p. 90) Ne știm istoria, totuși?