Ciprian Bojescu, pe drumuri (mereu) bucovinene

Câteodată trăiești cu impresia că-l cunoști îndeajuns de bine pe cel de lângă tine, de este amic, prieten ori coleg, însă aparențele înșală întotdeauna aproape.

 

Într-una din zile mă tot întrebam ce caută acel domn cu părul alb la întâlnirile noastre culturale sau ce ascunde în calma-i aparență? Așa că am decis să-l abordez direct, precum mă învăța oarecând regretatul coleg Mugur Geu. Astfel, am descoperit o taină ascunsă în spatele unui om aparent simplu: Ciprian Bojescu, născut în anul de grație 1939, la 15 mai, în comuna Iordănești, fostul județ Storojineț, din vremea României Mari, astăzi în Ucraina. Și l-am rugat să ne spună câte ceva din experiențele sale de-o viață. „Viața mea e ca o aventură, începe undeva prin 1945, în cel de-al doilea refugiu, în comuna Voislova din județul Caraș-Severin. Tatăl meu, Ioan Bojescu, a avut diferite funcții publice, precum referent, repartizat fiind în comuna Todirești. Apoi, a fost mutat cu serviciul în diverse comune din județ, Cajvana, Arbore, Călinești Enache, Cacica. Am absolvit Școala Silvică la Câmpulung Moldovenesc cu specializarea «Exploatări transporturi forestiere», fiind repartizat ulterior ca silvicultor în Bazinul Dornelor”. Anul 1968 avea să fie unul de cotitură, ne zice dl Bojescu: „În acel an am revenit la Suceava, unde am fost angajat ca tehnician la Autobaza 1 Suceava (TASA). În acel fatidic august, cu «Primăvara de la Praga», am avut prilejul să-mi vizitez ținutul natal, Iordănești… Verii mei erau concentrați/ mobilizați la vremea aceea pe granița cu Republica Cehoslovacia, iar în spatele casei unchiului meu, Toader Bojescu, se afla un tancodrom. La manevrele făcute în poligon casa tremura din temelii, eu fiind eminamente speriat. După câteva zile lucrurile s-au «domolit» și, astfel, am cunoscut mai multe rude de-ale noastre. Sigur, de atunci și până azi, când vă povestesc acestea, am ținut și ținem constant legătura. Tot întâmplarea face ca după un timp să se permanentizeze legătura dintre românii de aici și cei de dincolo, autobaza noastră organizând câte șapte transporturi de pasageri zilnic pe ruta Suceava – Cernăuți. Astfel, i-am cunoscut pe aproape toți membrii Societății Culturale «Mihai Eminescu» din Cernăuți și de atunci colaborez cu ei în permanență, participând la toate activitățile cultural-naționale ale românilor din regiunea Cernăuți, ca de pildă sărbătoarea «Limba noastră cea română», «Florile dalbe» și «Mărțișor», la care se adaugă și colaborarea mea constantă cu publicațiile de limbă română din regiunea Cernăuți, «Zorile Bucovinei», «Libertatea Cuvântului», dar, în special, cu un număr însemnat de articole, în revista almanah «Țara fagilor» a lui Dumitru Covalciuc. Împreună cu acesta și profesorul Nicolae Șapcă am publicat monografia «File de istorie a comunei Iordănești», lucrând în prezent la volumul memorialistic «Arhivă personală», pe care îl voi semna. Sper ca într-un viitor apropiat să lansez și la Suceava cele două cărți despre care v-am vorbit. Pe de altă parte, împreună cu primarul din Stupca (Ciprian Porumbescu) și cu cel din Iordănești am propus și am căzut de comun acord să înfrățim cele două localități.”