Proiectul de restaurare Conservarea restaurarea componentelor artistice de la biserica Mănăstirii Dragomirna – pictura interioară, realizat de o echipă de restauratori sub conducerea prof. expert Carmen Solomonea, în perioada 2010-2012, a primit unul din cele trei premii de la categoria conservare, oferit luni, 5 mai 2014, la Viena, de organizația Europa Nostra. Premiul a fost înmânat de Comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret Adroulla Vassiliou și de tenorul Placido Domingo, președintele Europa Nostra, și a fost primit de coordonatoarea proiectului și a echipei de specialiști, experta Carmen Solomonea, profesor la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași, care s-a aflat la Viena în timpul acestui eveniment. Comisarul european Androulla Vassiliou a precizat „că este unul dintre cele mai bune proiecte de restaurare și a fost apreciat talentul și profesionalismul echipei care a lucrat la Dragomirna”. Realizarea acestui proiect a fost dificilă, pentru că în scurt timp, pe o suprafață mare – biserica având 42 m înălțime, au fost readuse la strălucirea inițială frescele din secolul al XVII-lea, folosindu-se materiale naturale și tehnici tradiționale. Acest proiect a mizat și pe o bună colaborare între experți, studenți și maicile din obștea Mănăstirii Dragomirna care au pregătire de specialitate. Această echipă a depus o muncă uriașă în procesul științific și modern de restaurare, cu operațiuni specifice, care a facilitat posibilitatea recuperării estetice integrale a picturii. Restaurarea ansamblului mural a fost o lucrare de anvergură, care a necesitat o coordonare precisă a intervențiilor, impusă de termenele proiectului. Acesta a inclus în prima fază cercetarea preliminară a suprafețelor pentru a înțelege fenomenele ce au afectat pictura murală și în mod evident evoluția acestora în timp, formele de degradare prezente și aspectele de ordin estetic. Întreg ansamblul mural a fost supus unui proces de restaurare științific modern, cu operațiuni specifice, care a facilitat posibilitatea recuperării estetice integrale a picturii. Intervențiile de curățire a stratului de culoare și operațiunile de eliminare a porțiunilor cu refaceri locale care modificau aspectul originar s-au realizat conform metodologiei de specialitate și pun în evidență acum elemente stilistice, scene de mare amploare, elemente artistice particulare ale picturii murale din acest monument. Actuala restaurare a picturii din turlă și naos a prilejuit observarea de aproape a întregii decorații sculptate și diversitatea, rezultatul unei gândiri de ansamblu. Tamburul turlei cuprinde o serie de 7 registre suprapuse, care se observă cu dificultate de la nivelul privitorului din cauza distanței mari până la acest nivel. În calota de mici dimensiuni a turlei, Pantocratorul ocupă întreaga suprafață, susținut parcă de arcele încrucișate din piatră profilată, care au fost acoperite cu foiță de aur și care s-a pierdut parțial cu timpul. Cu pictura Mănăstirii Dragomirna asistăm, ca și în cazul arhitecturii, la o nouă orientare în arta moldovenească, atât în alegerea, cât și în interpretarea temelor ce constituie programul iconografic. Una dintre caracteristicile importante ale Dragomirnei este împletirea, corelarea mult mai strânsă decât în altă parte dintre pictură și arhitectură. În general, pictorii au particularizat fizionomia personajelor de pe registre. Zugravii Dragomirnei: Crăciun, Mătieș, Ignat, Gligorie, formați, fără îndoială, în școala de pictură moldovenească tradițională, împletesc tonalitatea caldă de roșu și galben portocaliu cu efectul aurului, folosit în mare măsură. Acești scriitori de icoane, ridicați din rândul clerului, au urmat îndeaproape indicațiile ctitorului artistic al Dragomirnei – mitropolitul Anastasie Crimca. Repartizată în registre supraetajate, cuprinzând figuri de sfinți și numeroase scene care descriu viața Mântuitorului Iisus Hristos, de relativ mici proporții, pictura se caracterizează printr-o mulțime de personaje ce se mișcă în atitudini variate pe fundaluri bogate de arhitectură. O narațiune curgătoare în care elementele de folclor și cele locale autentice imprimă picturii murale o notă de contemporaneitate. Citirea programului iconografic începe din punctul cel mai înalt al bisericii, cu Iisus Pantocrator înconjurat de serafimi și heruvimi, arhangheli, prooroci, apostoli și Liturghia îngerească. Baza turlei este decorată cu scene din viața Mântuitorului, despărțită de nervurile de piatră, acoperite cu bogate ornamente în care s-a folosit din abundență aurul, iar în pandantivi sunt reprezentați sfinți evangheliști (Ioan, Matei, Marcu și Luca). Trecerea la iconografia altarului se face la nivelul superior prin mai multe șiruri de medalioane în care sunt reprezentați sfinți apostoli, prooroci, ierarhi și arhangheli. Scena complexă a Înălțării lui Iisus se desfășoară pe întreaga boltă. Tamburul absidei altarului este acoperit cu secvențe din Minunile lui Iisus Hristos, scene din Noul și Vechiul Testament, din care se distinge Cortul Mărturiei. Următorul registru este pictat de Sfinții Ierarhi în procesiune. Condiționat de spațiul arhitectural, pictorul a respectat tradiția picturii bizantine de a picta pe Iisus Pantocrator în spațiul cel mai înalt al bisericii și mai aproape de cer, adică în turlă. Aceasta se sprijină pe arcele Sfinților martiri, urmată de scenele cu Pogorârea Duhului Sfânt și Iisus prunc predicând în Templu. În zonele superioare ale absidelor laterale și timpanului de vest sunt pictate imnuri dedicate lui Iisus și Maicii Sale, în rest sunt pictate pe trei registre scene din Viața, Minunile și Patimile lui Iisus Hristos. Ultimul registru este rezervat Sfinților Militari, alături de care regăsim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Deasupra arcadei de intrare în naos este pictată Sfânta Treime sub forma lui Iisus în mandorlă și a Sfântului Duh cu aureolă crucigeră, însoțită pe lateral de alegoriile zilei și nopții. Privită în ansamblu, decorația murală de la Dragomirna are un caracter unitar din punct de vedere tehnologic și iconografic. Realizarea s-a făcut în tehnică mixtă, pictura a fost începută al fresco și terminată cu reveniri al secco. Pentru a înnobila pictura s-a folosit foarte mult aur pentru steluțe, aureole, veșminte, diverse accesorii și elemente decorative. Această apreciere, ce constă în premiul de 10000 de euro oferit restauratorilor, precum și premiul publicului, face ca și pictura interioară a bisericilor din Moldova să fie recunoscută pe plan internațional, întărind și susținând frumusețea și calitatea picturii exterioare a bisericilor din Bucovina. Până în prezent, circuitele turistice au inclus în principal bisericile cu pictură exterioară, dar din acest moment, sigur turiștii și specialiștii vor dori să știe, să vadă și să cerceteze și pictura interioară a Mănăstirii Dragomirna. Păstrarea până în zilele noastre a acestor locașuri de cult – monumente de cultură a fost posibilă datorită unei permanente și continue activități liturgice a obștilor de monahi și monahii care au dat viață și trăinicie acestor ziduri împodobite cu pictură. (Obștea Mănăstirii Dragomirna)
Protopopiatul Suceava I
Frumusețea și calitatea executării picturii murale de la Dragomirna au impresionat întreaga Europă. Acest premiu oferit de Uniunea Europeană vine într-un an comemorativ, parcă pentru a întări mai mult opera și viața marelui cărturar și ctitor al Dragomirnei – vlădica Anastasie Crimca. La 19 ianuarie 2014, s-au împlinit 385 de ani de la moartea sa, dar ctitoria sa i-a rămas ca un titlu de veșnică glorie după cum mărturisea marele istoric Nicolae Iorga.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii