Casa sa muzeu era una oarecum singulară în țară și aduna și dovezi care puteau răstălmăci adevărurile vremii. Era acolo stăpân absolut peste toate dovezile arheologice, etnografice, folclorice etc. pe care le adunase în viața sa, stăpân peste muzeul său, lucru ciudat într-o țară în care muzeu și exponate le putea gestiona numai statul. Numărul unor asemenea case-muzeu s-a înmulțit astăzi, răsplătind astfel pasiunea unor oameni luați mai mult sau mai puțin în seamă. Treaba lor, dacă asta le place să facă. Dar la vremea aceea, proprietatea culturală particulară era de neconceput și nu pricep nici astăzi cum de i s-a permis arboreanului isprava aceasta. Mi-l amintesc și acum pe bărbatul masiv care te conducea până la poartă după ora de istorie pe care ți-o administra în casa sa muzeu, sfătos și cam de necontrazis. Țăran-țăran, dar își dobândise și consolidase o autoritate pe care nici pricepuții de atunci în cultură nu îndrăzneau să o pună la îndoială. Nici asupra felului în care-și organizase muzeul, nici asupra faptelor pe care le adunase în Cronica sa de la Arbore. Toader Hrib făcea parte, alături de celebra biserică a lui Luca Arbure și de formația de dansuri bărbătești, dintre minunile Arborei și ale încă neredenumitei Țări de Sus cu numele mai vechi de Bucovina. Astăzi, Dumitru Vințilă vă propune trei imagini avându-l ca personaj principal pe moșul – de parcă fusese moș dintotdeauna – de la Arbore. Prima imortalizează câțiva vizitatori în muzeul său. A doua reține un moment de la prezentarea „Cronicii de la Arbore” la lansarea ei la una dintre marile librării ale Sucevei, țăranul arborean autor de carte dând autografe cu același prilej.
Comentarii