Cererile pentru ajutorul de stat acordat pentru motorina consumată în lucrările agricole mecanizate din trimestrul I al anului 2014 se depun până pe 30 aprilie. Eugen Mogoș, directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava precizează că sprijinul se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă – stabilită la 21 de euro la 1000 de litri –, ajutorul vizând motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate din agricultură. Potrivit oficialului APIA, beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate în trimestrul respectiv, precum și de alte documente prevăzute prin lege. Astfel, beneficiarii au obligația comunicării către Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, în scris, a opțiunii referitoare la modalitatea de achiziționare a cantității de motorină, respectiv integral sau în tranșe. Cantitățile de motorină care fac obiectul acestui ajutor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, cu avizul Ministerului Finanțelor. Eugen Mogoș arată că beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt persoanele juridice, cât și persoanele fizice care se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale. Este vorba despre producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, organizațiile de îmbunătățiri funciare și organismele de cercetare. De menționat este faptul că potențialii beneficiari nu trebuie să facă subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare și pe numele acestora să nu fi fost emisă o decizie de recuperare a ajutorului de stat. Cererile de plată sunt depuse până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea.
Până pe 30 aprilie
> Sprijinul se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă, aceasta din urmă stabilită la 21 de euro la 1000 de litri
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii