„Raiul, mai mult decât orice, a însemnat mâncare”

 

La mijlocul săptămânii trecute, protosinghelul Iustin Petre, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, tuns în monahism la Mănăstirea „Petru Vodă” și totodată starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian” din județul Constanța, s-a aflat din nou în mijlocul nostru la invitația A.S.C.O.R. – filiala Suceava, el susținând conferința „Hristos – pâinea noastră cea spre ființă”. În cadrul acesteia s-a abordat Sfânta Împărtășanie și importanța acesteia în iconomia mântuirii credincioșilor. „Este oare Dumnezeu Unul și Același pentru întreaga omenire? Există o singură Cale sau sunt mai multe căi de a ajunge la Dumnezeu? Numai Creștinismul ne duce la Dumnezeu sau și celelalte religii ale lumii, precum Islamismul ori Budhismul și care este diferența, deoarece împărțim aceleași valori umane și unii și alții: postim, ne rugăm, și ei fac fapte de milostenie, poate mai multe decât noi creștinii? Ei bine, Sfânta Împărtășanie face diferența dintre noi și alte religii ale lumii” a spus celor prezenți starețul dobrogean. Duhovnicul, sucevean de origine, a atenționat auditoriul că unele afirmații făcute de Mântuitorul Hristos, precum cea din Evanghelia după Ioan, Cap. VI, „Eu sunt Pâinea vieții”, i se pare omului modern, înrobit filosofiei New Age, care propovăduiește un Dumnezeu al toleranței, drept afirmații fundamentaliste, dar ele sunt aparent exclusiviste. „Omul, genetic vorbind, oricâte eforturi de unul singur ar face spre a deveni altceva, nu va deveni altceva decât om. Dar există în om sădit un dor după nemurire și chiar să devină Dumnezeu. Are destinul de a deveni Dumnezeu în gândirea creștină, dar, ceea ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință. Prin Întruparea lui Hristos, Dumnezeu a creat o specie nouă, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Sfânta Împărtășanie este o mâncare concretă prin care ne unim cu divinitatea și ne împărtășim cu Dumnezeu” a mai spus Iustin Petre, subliniind că „Raiul, mai mult decât orice, a însemnat mâncare, conform Cărții Facerea Cap. I, vers.29. În Rai, omul se alimenta, mânca. Fiul Omului este Pomul Vieții care s-a oferit lui Adam și Eva în Rai, iar prin fructele sale Adam și Eva se împărtășeau direct de Dumnezeire. Pomul Vieții dădea nemurire…” și a comentat cele afirmate pe baza celebrei icoane cu conținut teologic „Sfânta Treime” a pictorului rus Andrei Rubliov. După alungarea din Rai a protopărinților neamului omenesc, prin încălcarea interdicției de a mânca din roadele Pomului Cunoștinței Binelui și Răului, până ce Sfânta Împărtășanie să fie instituită la Cina cea de Taină, aceasta a fost prefigurată prin mai multe exemple din Vechiul Testament, precum întâmpinarea lui Avraam cu Pâine și Vin de către regele Melchisedec al Salemului și alte simboluri euharistice regăsite în scrierile veterotestamentare. Părintele Iustin Petre a mai adăugat, pe baza scrierilor Sfinților Părinți ai Bisericii, că Dumnezeu i-a interzis omului accesul spre nemurire, după căderea cea din început, pentru ca urmașii lui Adam să nu devină demoni, iar în Veșnicie împărtășirea cu Dumnezeu este continuă. În Cartea Apocalipsei se specifică faptul că acele dintre neamuri care au primit Taina Sfintei Împărtășanii s-au învrednicit de Viața Veșnică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: