Cartea vieților lor

Cerul întunecat și ploaia-ploaie nu i-au împiedicat pe iubitorii poeziei lui Labiș și pe prietenii istoricului literar Nicolae Cârlan să ajungă la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava la lansarea cărții anului 2014 în Țara de Sus, carte eveniment a acestui an editorial.

 

Vorbim de anul în curs, anul intrării în atenția lumii literare, deși apariția sa, la Editura Lidana Suceava, a avut loc în noiembrie-decembrie 2013, perioadă poate impusă de modalitatea finanțării, dar mai curând de nerăbdarea febrilă a editorului, genul aparent caustic, în fond sentimental și de aceea, odată finalizată, doritor să o țină în mâini înainte de aniversarea nașterii poetului, ivit pe lume la 2 decembrie 1935. Dar și de propria aniversare, Nicolae Cârlan fiind născut la 15 decembrie 1939. Firesc, dacă ținem seama de marea investiție personală de pasiune și timp, netrecând însă și peste un amănunt revelatoriu: înaintea unei operații dificile, grija pentru soarta „băiatului” (cum a devenit Labiș cel veșnic tânăr pentru Nicolae Cârlan, cel cândva cu patru ani mai tânăr decât poetul) s-a aflat pe primul loc, de aceea istoricul literar i-a încredințat soarta manuscriselor labișiene lui Mircea Coloșenco, singurul în care a văzut editorul operelor complete ale lui Nicolae Labiș. Dar Dumnezeu e mare, i-a dat zile și putere, cum a spus Alis Niculică în deschidere, astfel că avem, Literatura Română are de-acum integrala creației labișiene în ediția Nicolae Cârlan – „Opera magna”. Importantă pentru toți cei care au așteptat-o (între care, tot mai puțini cei care l-au văzut pe poet în carne și oase, în sala „Elena Greculesi”, nu știu dacă mai mulți de doi, prof. Rodica Iordache și universitarul Mihai Iacobescu), dar mai ales – a subliniat dr. Alis Niculică, moderatoarea manifestării, pentru generațiile viitoare, eliberate de dogme. Am spus „integrala”, editorul preferă exactitatea „cvasiintegralei”, subliniind totuși că apreciază absențele puține (maximum 50-60 de pagini de recuperat, cu precădere din publicațiile adolescenței) și în orice caz, adăugate, „nu ar schimba lucrurile cu nimic”. Primul care s-a referit la evenimentul ediției Nicolae Cârlan a operei labișiene a fost prof. Ioan Țicalo, care a accentuat admirativ preluarea de către editor a versului „Fii dârz și luptă, Nicolae!” în statornicia, perseverența preocupării pentru valorificarea manuscriselor poetului. A mai povestit cu umor uimirea elevilor dintr-o clasă a VIII-a la vederea „Operei magna”, „Nu sunt obișnuiți cu cartea”, prilej pentru universitarul Mihai Lazăr să precizeze, „cu greutate!” – și la propriu, „Opera magna” având aproape 1300 de pagini, format academic, și, evident, la figurat. După ce a comparat-o cu „Miorița străbate lumea” a lui Ion Filipciuc, a abordat-o critic din două perspective, a „cuvântului”, a relației copilandrului Labiș cu cuvântul (agitatoric, la cenaclu etc.) și a întrebării dacă poetul „a fost sau nu comunist” („Dacă îi citim poezia fără nicio corelație – e un poet comunist. Dar, de fapt, nu a fost!”). Alexandru Ovidiu Vintilă a prevenit publicul că lectura sa e a unui literat, nu a unui hermeneut, după care a evidențiat punctele de rezistență ale ediției Nicolae Cârlan: „o carte eveniment și absolut necesară”, care oferă o imagine „aproape exhaustivă” a creației labișiene; „un proiect atât de dificil dus până la capăt, asta în cultura română”, cu atâtea proiecte nefinalizate; „Nicolae Cârlan restaurează cu brio chipul operei lui Labiș”; „oferă o privire limpede despre o devenire literară și culturală”, despre poetul care „a reabilitat lirismul într-o vreme în care proletcultismul era exprimat plenar”; Nicolae Labiș a fost „primul poet disident român”; Nicolae Cârlan „izbutește printr-un efort susținut să facă lumină în opera lui Labiș”. Evocatoare, privirea prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, a pornit din anul 1975, când (în ceea ce-l privește, punitiv), amândoi au ajuns la muzeu, Nicolae Cârlan primind sarcina configurării casei memoriale de la Mălini, ceea ce a stârnit rumoare în satul colindat de figura unui poet „decăzut”. Dar, înrudit cu Nicolae Labiș prin „intenție și aspirație culturală”, Nicolae Cârlan a fost norocul lui Nicolae Labiș în privința manuscriselor, a celor vreo 2000 de pagini donate muzeului sucevean de părinții săi în schimbul amenajării acestei case. Confruntându-le cu textele publicate, Nicolae Cârlan a găsit greșeli și a pornit la corectarea lor. L-a descoperit, apoi, pe Nicolae Labiș, cel văzut aproape exclusiv prin prisma poeziei sale, ca prozator, traducător, dramaturg, publicist. Și l-a văzut, de asemenea, ca scriitor venind de la munte (cu o sensibilitate poetică aparte). Prin cercetările sale, a mai spus prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, Nicolae Cârlan a făcut ca Suceava să devină centrul preocupărilor în domeniul exegezei creației labișiene. În încheiere, universitarul sucevean a pledat pentru prezența ediției Nicolae Cârlan a creației labișiene, „prețios instrument de lucru”, „în toate librăriile și în toate bibliotecile facultăților” și a omagiat-o pe „îngerul care îl ajută și îl înțelege”, Elena Cârlan, soția istoricului literar. Doamnă pentru care a avut un cuvânt cald de apreciere și monahia Elena Simionovici, de la Mănăstirea Voroneț. Scriitoare prețuită, monahia Elena Simionovici a spus despre Nicolae Labiș că: „este unul din sfinții literaturii române… Dumnezeu l-a luat de tânăr, în floare, și sunt convinsă că la Bunul Dumnezeu vorbește despre neamul nostru”, iar în Nicolae Cârlan a deslușit „un harnic, un ostenitor, un om drept și aspru”. Din cuprinzătorul cuvânt al preotului profesor Gheorghe Brădățanu, adresat și din partea celorlalți mălinari („autorități, Biserică, Școală”) –„în acest fel, mai ales în acest fel se poate face cunoscută o localitate”: „spui Mălini, spui Labiș” -, reținem convingerea unei cărți „în care găsim după tipicul și canonul literaturii adevărate opera lui Nicolae Labiș revăzută”. Referindu-se la ziua lansării, ziua marii sărbători a „Bunei Vestiri – începutul mântuirii noastre”, părintele simțit-o, privitor la „Opera magna”, ca „începutul ieșirii adevărului la suprafață”, iar legat de Nicolae Cârlan, care „a suferit și iubește adevărul pentru care a suferit”, i-a dorit istoricului literar „sănătate și zile îndelungate” și, având „multe cărți de făcut, să nu rupă nimic din sută!” La rându-i, prof. dr. Iulia Murariu i-a mulțumit lui Nicolae Cârlan pentru „bucuria spirituală”, pentru „darul pe care cercetătorul ni-l face astăzi”, dând astfel glas sentimentului de gratitudine al tuturor participanților. În ceea ce-l privește pe Nicolae Cârlan, esențialul intervenției sale finale s-a coagulat, cu „Opera magna” ținută în mâini cu infinit respect și nețărmurită bucurie, în îndemnul: „Viața lui Labiș (în sensul călinescian al existenței ei în creație) se află aici. Să o citiți și la sfârșit să-mi spuneți dacă nu vă place Labiș!” Da, cartea vieții lui Nicolae Labiș și a vieții lui Nicolae Cârlan!