La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”

„Viața noastră ca o poveste”

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni va găzdui în perioada 31 martie – 12 aprilie a.c., a doua reuniune de lucru în cadrul Proiectului Comenius „Viața noastră ca o poveste”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Life Long Learning.
 

Așa cum am aflat de la prof. Magda Grigoraș, coordonatoarea proiectului, din școala parteneră – Liceul Vocațional EPAL Farkadona Grecia – vor participa 10 elevi și doi profesori. Elevii vor fi găzduiți de familiile elevilor români participanți în proiect pentru a avea oportunitatea de a învăța limba română, de a cunoaște modul de viață al familiilor noastre, obiceiurile, cultura, tradițiile. Elevii din Grecia alături de elevii români vor fi implicați în activități diverse de învățare, de dezvoltare a unor competențe de comunicare și relaționare prin prezentări ale celor mai semnificative elemente din cultura și istoria românească, prin participări la ore de informatică, matematică, limba engleză, muzică, activități la atelierele de specialitate (mecanică, electrotehnică, confecții, gastronomie), vizite la muzeele din oraș, la Primăria Fălticeni, la Clubul Copiilor, la Colegiul „Vasile Lovinescu”, prin excursii în județ și în municipiul Iași. Luni, 7 aprilie, ora 15, în sala multimedia a liceului, va avea loc un spectacol prezentat de elevii români pentru elevii și profesorii din Grecia, familiilor din Fălticeni de origine greacă care au acceptat să-și prezinte poveștile lor de viață, părinților elevilor români, altor membri ai comunității locale. „Acest proiect va fi o experiență extraordinară deopotrivă pentru elevi, profesori, părinți care vor învăța împreună să trăiască într-un mediu multicultural și în spiritul valorilor cetățeniei europene: respect reciproc, egalitate de șanse, nondiscriminare” ne-a declarat prof. Magda Grigoraș.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: