Pe 2 aprilie, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Copiii, părinții și bunicii sunt invitați în lumea poveștilor

 

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii se sărbătorește, în întreaga lume, la data de 2 aprilie, prilej cu care și Secția de împrumut pentru copii a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” pregătește o serie de activități și surprize la care sunt invitați să participe preșcolari și elevi ai claselor primare, părinți și bunici, scriitori și voluntari. Programul activităților din acea zi include expoziția de carte intitulată „Andersen, magicianul basmelor”, concursuri, un maraton de lectură cu basme și povești. Sub genericul „Imagini de poveste” se va desfășura concursul de ilustrație de carte, cu tema „Personaje din povești și basme”. Lucrările trebuie depuse până la data de 1 aprilie, la Secția de împrumut. Cele mai bune trei lucrări vor fi premiate miercuri, 2 aprilie, la ora 14. „Citește și… dă mai departe” se intitulează maratonul de lectură prin lumea operelor celor mai îndrăgite de copii, basmele și poveștile. „Valoarea instructiv-educativă a basmelor este deosebită. Ele aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter, la formarea personalității copiilor” spune directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș. Sunt invitați să participe la acest maraton, de la ora 9, elevi, părinți, bunici sau voluntari, care vor citi, timp de 10 minute, dând apoi mai departe, de la unul la altul, basmul sau povestea. Manifestarea va cuprinde și concursul de creație „Continuă povestea”, adresat elevilor de gimnaziu, care se va desfășura sub motto-ul „Lectura te îmbogățește!”. „Grupe formate din câte 7 copii vor primi un text scurt ce va reprezenta un început de poveste. Fiecare copil din grupă va continua povestea prin adăugarea a 3-4 fraze astfel încât, la final, să obținem o poveste originală. Grupa câștigătoare va fi premiată, iar povestea va fi publicată în revista Scriptum” au mai informat organizatorii. La 17 va fi „Ora poveștilor”, când cele mai frumoase povești vor fi citite copiilor preșcolari și elevilor claselor primare de către scriitori, bibliotecari, părinți sau voluntari. Ziua Internațională a Cărții pentru Copii este marcată începând cu anul 1967, data nefiind aleasă la întâmplare, ci fiindcă 2 aprilie coincide cu ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. „Scopul acestei zile este de a însufleți dragostea de carte și de a îndrepta atenția copiilor către lectură. Cartea trebuie să devină prietena copilului de la cea mai fragedă vârstă. Ea îl ajută să parcurgă căile cunoașterii, de la concret la abstract, de la intuiție la reprezentare și fantezie. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia numeroaselor instrumente care îi pot satisface dorința de a descoperi realitatea înconjurătoare, ea însăși fiind o lume. Alegerea cărților potrivite este doar un prim pas. Al doilea pas și tot atât de important este deprinderea lecturii, obținerea eficienței ei maxime în urma citirii unei cărți. Tocmai în această idee, Biblioteca joacă un rol extrem de important în apropierea copilului de lumea cărții și, implicit, de lectură” a mai precizat directorul Gabriel Cărăbuș.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: