Statul ia taxa !

Mi-aduc aminte că am primit spre rezolvare, înainte de revoluție, o scrisoare adresată ziarului de un cetățean de undeva din zona de munte a județului, care ne întreba inocent cine-i plătește pentru fânul necosit de pe terenul său în locul unde se afla plantat un stâlp ce susține rețeaua electrică? Întrebarea a stârnit iritarea unui funcționar de la IRE, care ne-a întrebat partinic cum de luăm în seamă o petiție de la unul care nu-și vede decât interesul său și nu pe cel general, căci se bucură alături de consătenii săi, de lumină electrică, venită, iată, pe stâlpii care, pe dumnealui îl deranjează… Șeful funcționarului supărat ne-a explicat, veștejind mânia subordonatului său, că există lege prin care terenul pe care se află amplasat stâlpul, cei câțiva metri pătrați adică, aparține statului.
 

Dumitru TEODORESCU

O altă scrisoare, venită pe adresa redacției ceva vreme după revoluție, trăda un semnatar care știa ce hotărâse legea comunistă, dar se întreba despre care stat este vorba acum, când fostul IRE a devenit proprietare privată, fiind vorba de data aceasta de „stâlpi ai privatului pe terenul statului”? O încercare a unuia dintre redactorii noștri de a lămuri problema s-a soldat cu un eșec, nimeni de la E.ON, sau cum se chema atunci, nelămurindu-ne cine este proprietarul metrilor pătrați de sub stâlp, adevărat „cui al lui Pepelea” pe o fâneață pe care vrei să o exploatezi mecanic și te împiedică stâlpul. Dar iată că noua legislație fiscală, care impune proprietarilor stâlpilor să plătească taxă pentru ei, a resuscitat interesul multora pentru problemă. Dna Artemizia Gheorghi din Brodina ne întreabă acum, la rândul ei întrebată de concetățeni, cine încasează „taxa de stâlp”: statul sau proprietarul terenului? „Degeaba eu explic că statul ia, nu dă…”, ne scrie corespondenta, proprietarul terenului și-ar dori să încaseze el acea taxă… Taxa o încasează statul. Iar dacă ceva pare ridicol în toată povestea aceasta, cu siguranță ridicolă nu este numai pretenția munteanului, ci și cea a statului…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: