În luna august, anul acesta

Centrul universului se mută la Suceava

În luna august, acest an, Suceava va găzdui o manifestare de o amploare unică atât pentru județ, cât și pentru întreaga țară.
 

Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică va aduce în Bucovina aproximativ 600 de persoane, 250 de tineri concurenți, dar și profesori îndrumători, ghizi, observatori, voluntari, din 50 de țări ale lumii, care vor face din Suceava și orașul Gura Humorului, în acele zile, centrul universului. Fiecare țară va participa cu cel puțin o echipă formată din 5 elevi și 2 profesori îndrumători. Alte țări, precum Iranul, Indonezia, China și-au anunțat deja participarea cu două echipe, asumându-și cheltuielile pentru grupul secund. O premieră va fi anul acesta participarea la olimpiadă a unui echipaj din Statele Unite ale Americii. Alegerea României și a Sucevei ca țară și localitate organizatoare nu este deloc întâmplătoare. Lotul olimpic de astronomie și astrofizică al țării, coordonat de Petru Crăciun, inspector de fizică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, participă la concursuri internaționale de profil din anul 2003. După 18 participări, elevii români au adus tricolorului românesc peste 65 de medalii, o treime fiind din cel mai strălucitor metal. Doar în ultimii 6 ani, în Indonezia, Iran, China, Polonia, Brazilia și anul trecut în Grecia, copiii noștri „doxa” de matematică, fizică, astro-fizică învățate la cel mai înalt nivel doar din pasiune (pentru că, în România, astronomia nu se studiază nicăieri ca materie) au adus acasă 38 de medalii, apogeul fiind în 2011, în Polonia, unde România a luat primul loc în lume cu 5 medalii de aur. La deschiderea oficială a olimpiadei de anul acesta, care va avea loc la Cetatea de Scaun a Sucevei, vor fi prezenți ambasadori în România și alți oficiali ai țărilor participante, ziariști și oameni de televiziune, evenimentul fiind cotat ca unul din vârful vârfurilor manifestărilor olimpice care au avut loc vreodată în țara noastră. Vor reveni acasă, de asemenea, și vor ajuta la corectarea lucrărilor concurenților, foști membri ai lotului olimpic românesc de astronomie și astrofizică, tineri deștepți, care au obținut burse la universități de top ale lumii și care își construiesc în prezent cariere în străinătate. Subiecte cu grad sporit de dificultate, „coapte” în România Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2014 de la Suceava va conține trei probe individuale, ale căror subiecte se vor „coace” de mințile cercetătorilor din România. Prima este cea teoretică, de 5 ore, care va consta în soluționarea a nu mai puțin de 18 puncte cu grad sporit de dificultate. Vor fi elemente de astronomie, știința care îmbină elemente de fizică și matematică, o matematică ce nu se studiază însă în liceu, ci la universitate, respectiv trigonometrie sferică, dar și elemente de astro-fizică, mișcare în câmp central de forțe, noțiuni pe care elevii de liceu ai lumii le studiază la nivel superior, din pasiune și mai ales pentru că îi duce mintea. A doua probă este cea de analiză de date, ce va dura 4 ore, timp în care concurenții vor măsura diferite imagini, vor face analiza de date a unor galaxii, stele, a unui quasar, a unei găuri negre, ca și cum ar fi cercetători într-un observator astronomic. Ultima probă este cea observațională și se va desfășura la Planetariul din Suceava și în teren. Dacă cerul va fi senin, observarea în teren se va face în preajma Mănăstirii Dragomirna, între ora 22 și 2 noaptea, într-un loc perfect pentru acest lucru, cu ajutorul a 40 de telescoape puse la dispoziție de Ministerul Educației Naționale. Dacă cerul va fi înnorat, proba din teren se va muta și ea în Planetariu. Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică va cuprinde și o probă pe echipe în cadrul căreia cei 5 membri ai echipajului vor avea de rezolvat un set de probleme, într-o anume perioadă de timp. Nu se știe încă cine va reprezenta România la olimpiada de anul acesta, dar vor fi cu siguranță cei mai buni elevi, care vor trece cu brio de probele olimpiadei naționale din luna aprilie. Primii 15 (10 în concurs, 5 în rezervă) vor constitui lotul lărgit de elevi astronomi ai României, țara noastră, ca organizator, având dreptul să participe cu două echipe.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: