DR. FR. W. FOESTER „Îndrumarea vieții“

Carte de zidire sufletească

II. Formarea voinței
 

8. Chibzuința Uneori îți pare că valoarea stăpânirii de sine se exagerează. Nu găsești la oameni foarte comuni și egoiști o stăpânire de sine într-un grad neînchipuit de înalt? Ce uluitoare putere asupra simțămintelor și a chipului lor au pungașii și coțcarii rafinați! Și cât de des găsim la oameni foarte nobili și dezinteresați o lipsă întristătoare de control asupra simțămintelor, a cuvintelor și a faptelor lor. Unei firi reci și calculate îi vine, fără îndoială, mai lesne să facă progrese în stăpânirea de sine decât unui temperament aprins și pasionat. De aceea, să ne ferim a socoti stăpânirea de sine drept semnul unei înalte culturi. Negreșit, ea este un început de mare însemnătate al disciplinării voinței, al concentrării puterilor și al stăpânirii spiritului; adevăratul ei preț depinde însă de natura motivelor pe temeiul cărora se stăpânește omul, și anume, dacă o face din egoism și calcul rece sau dintr-o iubire sinceră pentru toate lucrurile mai înalte ce se pot dobândi numai cu ajutorul chibzuinței. Care sunt, acum, aceste lucruri mai înalte? Stăpânirea de sine și chibzuința sunt pentru educația de sine sarcini foarte însemnate, fiindcă ele fac ca în toate cuvintele, faptele și hotărârile noastre să se regăsească ființa noastră cea intimă și bună și cugetul nostru cel liniștit, în locul supărării sau al lăcomiei. Mulți oameni suferă dezastre în viață nu fiindcă sunt răi, ci fiindcă toate faptele și vorbele lor sunt stăpânite de blestemul pripelii. Omul din afară vorbește, se manifestă necontrolat; omul dinlăuntru vine în urma lui și ar vrea să întoarcă și să repare totul. Adeseori însă este prea târziu. Un cuvânt violent sau nestăpânit este rostit, o faptă pripită s-a făcut și ireparabilul își începe neînduplecat mersu-i prin lume. De aceea, exercițiile de înfrânare a voinței am putea să le numim și școala prezenței de spirit: ne apărăm împotriva faptei nesocotite, împotriva trecerii necontrolate prin organismul nostru a tuturor iritațiilor și imboldurilor. Ne învățăm să nu ne grăbim cu răspunsul la o iritație până ce gândurile noastre cele bune ori își dau consimțământul, ori zic: Stai! Numai astfel ne formăm pentru adevărata hotărâre de sine, pentru adevărata stăpânire a eului dinăuntru asupra celui din afară. Blestemul precipitării în vorbe și în fapte nu este oare o tragedie a vieții omenești? Credem în Dumnezeu, dar rostim cuvinte de hulă; mărturisim iubirea atotcuprinzătoare și, totuși, cuvântăm și lucrăm sub imboldul patimii sau din iritația de moment a nervilor. Asceza este lupta împotriva tiraniei momentului. Simțămintele noastre cele mai curate și cugetul cel mai limpede caută să vegheze ca un înger de pază asupra tuturor cuvintelor și faptelor noastre. Pentru aceasta, trebuie să ne supunem la o disciplină severă nervii, mânia, patimile și limbuția; să ne obișnuim a ne pune lacăt la gură, ca în noi să nu vorbească omul nestăpânit și necioplit, ci cel chibzuit și educat, de la care pornesc cuvinte cu adevărat însuflețite și potolite, care sunt miloase, aduc cu ele pace și dau sprijin, care izvorăsc din iubire, nu din nervi, din limpezimea sufletului, nu din zbuciumul din afară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: