Apel

Stimați compatrioți ! Iubiți frați și surori !
 

Fiind fiii și fiicele Neamului Românesc din Ucraina și purtătorii aceleiași istorii și limbi, indiferent cum ne numim – români, moldoveni sau volohi – suntem cu toții îngrijorați de agravarea situației social-politice din țară, când diverse forțe recurg la acte de violență, care pot duce la tensionarea relațiilor interetnice și interconfesionale sau – și mai rău! – la declanșarea unui conflict sângeros care ar putea genera un război civil, ce ar pune în pericol însăși existența Ucrainei ca stat independent și suveran, pe care-l dorim cu toții nu numai membru asociat, ci și membru plenipotențiar al Comunității Europene. Drept urmare a acestei situații alarmante ne adresăm către fiecare dintre Dumneavoastră, indiferent dacă faceți parte sau nu din organizațiile membre-colective ale Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa, din orașul Kiev sau din Republica Autonomă Crimeea, cu un apel de a Vă respecta obligațiile de cetățeni și de a Vă apăra doar în mod pașnic drepturile acordate de Constituția și legislația în vigoare ale Ucrainei, în special, la aplicarea legislației în vigoare privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, inclusiv a Legii cu privire la principiile politicii lingvistice de stat etc. Vă invităm să dați dovadă de înțelepciune, de calm și spirit pragmatic, de unitate-n cuget și-n simțiri, de demnitate națională – calități nobile care au caracterizat dintotdeauna Neamul nostru Românesc și ne-au călăuzit prin diverse momente grele ale istoriei noastre, chemându-Vă a nu Vă implica în actele de violență ce au loc atât în orașul Kiev, cât și în unele regiuni ale Ucrainei. Reamintim tuturor membrilor-colectivi ai Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” că, în conformitate cu Statutul și Regulamentul intern, niciun ONG membru-colectiv al UI CRU nu poate face declarații în numele întregii Comunități. În perioadele dintre Congrese și ședințele ordinare ale organelor de conducere ale UI CRU, toți membrii colectivi funcționează în mod autonom și pot face declarații doar în numele propriilor organizații. Totodată, ne adresăm conducătorilor ONG-urilor care fac parte din UI CRU cu rugămintea de a se abține de la declarații sau solicitări nechibzuite care ar putea să aducă prejudicii Comunității Românești din Ucraina, indiferent din care parte ar veni ele. Să nu uităm nici pentru o clipă că pacea și liniștea, buna înțelegere între oameni, indiferent de naționalitatea lor, de orientările lor politice și confesionale sau de limba lor maternă sunt valori umane care nu pot fi înlocuite cu nimic, că nicio ambiție politică de oricine ar fi ea promovată – de reprezentanții puterii sau de cei aflați în opoziție – nu poate îndreptăți vărsarea de sânge omenesc, intimidarea populației, aducerea acesteia la pragul disperării. În același timp ne adresăm către Președintele, Guvernul, Parlamentul Ucrainei, precum și către toate forțele politice parlamentare și organizațiile nonguvernamentale ucrainene cu rugămintea de a lua măsuri de stabilire a ordinii în țară doar pe cale legală și pașnică, doar la masa tratativelor, doar prin dialog social constructiv, doar prin folosirea mijloacelor politico-juridice care corespund standardelor democratice europene. Și așa să ne ajute Bunul Dumnezeu! ION POPESCU, președintele Consiliului Național VASILE TĂRÂȚEANU, președintele Senatului AURICA BOJESCU, secretar responsabil Mănăstirea Bănceni, 8 februarie 2014

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: