Materializarea proiectului de modernizare și extindere a rețelelor de apă și rețelelor de canalizare, în cadrul Programului Operațional Sectorial POS-Mediu, va avea drept rezultat mărirea considerabilă a accesului la aceste servicii al locuitorilor municipiului Suceava. Așa susține primarul Ion Lungu, precizând că o primă realizare pe această cale au fost intervențiile derulate cu finanțare atrasă prin Programul ISPA, prin implementarea noului program urmând a se ajunge la un grad de racordare de 96%. „În municipiul Suceava, s-a implementat un proiect de 52 de milioane de euro, la care se adaugă încă 15 milioane de euro în curs de cheltuire, prin implementarea noului proiect ajungându-se la un grad de racordare de 96% al rețelelor de apă și celor de canalizare. Acesta este un lucru deosebit de bun, comparativ cu celelalte orașe”, a reliefat ocupantul fotoliului din Areni. Ion Lungu, șeful municipalității sucevene, a declarat că, din primăvară, constructorul care a câștigat licitația pentru execuția aferentă POS-Mediu, compania Ludwig Pfeiffer Hoch und Tiefabau GMBH&CO KG, va deschide front de lucru la rețelele de pe 36 de străzi, majoritatea fiind din cartierul Ițcani, dar și din zona centrală a urbei și noul cartier „Europa”. În 2013, firma germană constructoare a intervenit pe un prim pachet de 18 străzi, lucrările fiind suspendate la venirea frigului. În total, prin POS-Mediu este prevăzută extinderea cu 31,3 km a rețelelor de alimentare cu apă de pe 76 de străzi, reabilitările având ca țintă 25,4 km de conducte, de pe 67 străzi din toate cartierele, mai puțin centrul orașului. Rețelele de canalizare de pe 70 de artere vor fi extinse cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, vor intra în reabilitare. În aglomerarea urbană Suceava-Salcea, valoarea totală a investiției prin POS-Mediu este de 25 de milioane de euro. Pe de altă parte, intervențiile din Programul ISPA au demarat în prima jumătate a anului 2008 și trebuiau să ajungă la linia de finiș la data de 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autoritățile sucevene au obținut o derogare până la 30 iunie 2011.
După extinderea rețelelor
> Prin implementarea noului proiect, se va ajunge la un grad de racordare de 96% la rețelele de apă și cele de canalizare, crede primarul Ion Lungu
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii