Dar la Vatra Dornei și la Bistrița, după cum aflăm de la poeta Carmen Veronica Steiciuc, Matei Vișniec va fi aniversat, de actori și de spectatori, într-un mod aparte. La Vatra Dornei, chiar în ziua aniversării (azi, 29 ianuarie), este programat spectacolul „Lecția de iluzionism”, după „Teatru descompus” de Matei Vișniec, în regia lui Octavian Jighirgiu, cu Laura Bilic și Octavian Jighirgiu, lumini și sunet Gheorghe Albianu. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură din Vatra Dornei, cu începere de la ora 18. Același spectacol este programat a doua zi la Sinagoga din Bistrița.
Astăzi, numeroșii prieteni și cititori pe care îi are „acasă”, în Bucovina, în județ, se gândesc, dintre nămeți, cu toată căldura spre poetul, dramaturgul, jurnalistul de la Paris; și îi trimit urări (pe contul de Facebook, cel puțin, au început să sosească de ieri).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii