Vinovatul?

„Un sistem care nu funcționează”

 

Delegația Permanentă a PNL se va întruni în zilele de 1 și 2 februarie și va analiza problemele cu care s-au confruntat toți miniștri liberali, urmând a decide dacă miniștrii și-au dus la îndeplinire mandatul, a declarat, ieri, președintele PNL Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, într-o conferință de presă. Întrebat dacă declarația ministrului Radu Stroe privind regretul că accidentul aviatic din Apuseni s-a produs în mandatul său ar fi trebuit să determine o soluție ca în cazul fostului ministru al culturii, Daniel Barbu, Băișanu a explicat că în cazul lui Daniel Barbu nu a fost nevoie de o decizie în interiorul partidului, pentru că acesta și-a depus demisia. Liderul liberalilor suceveni a recunoscut că declarația lui Radu Stroe este „nepotrivită” și consideră că, în cazul evenimentului din Apuseni, instituțiile statului ar fi trebuit să-și facă datoria la timp. Băișanu a adăugat că au fost adoptate măsuri imediate, cum ar fi destituirea unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne, iar șeful IGSU a demisionat, dar că nu poate aprecia dacă ministrului de interne i se poate reproșa modul în care a acționat. „E vina unui sistem care nu funcționează” a spus deputatul liberal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI