Bucovina în viziunea lui Mihai Eminescu (I)

 

Născut în Ipotești, la 15 ianuarie 1850, cu amintiri din copilăria petrecută pe aceste meleaguri, urmând școala la Ipotești și Cernăuți cu învățătorul Ioan Litviniuc și profesorii Aron Pumnul, I.G. Sbiera sau Ernst Neubauer, cu mulți colegi din Bucovina la Viena, implicat în pregătirea și organizarea Serbării de la Putna din anul 1871 și în traducerea primului volum al „Fragmentelor de istorie a românilor” de Eudoxiu Hurmuzachi, Eminescu era îndreptățit să evoce, să analizeze și să evalueze viața cultural-spirituală a acestui străvechi pământ românesc din perioada dominației austro-ungare. Debutul literar l-a realizat la Cernăuți, atunci când profesorul său Aron Pumnul a trecut la cele veșnice. Poezia de debut se numește „La moartea lui Aron Pumnul”. La împlinirea a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, studenții români din Viena au hotărât să transforme aniversarea într-o serbare națională. Autoritățile austriece au manifestat mai mult decât suspiciuni, încercând să interzică această manifestare; au reușit însă amânarea ei pentru anul 1871. Din Comitetul de organizare condus de Ion Slavici a făcut parte și Mihai Eminescu în calitate de secretar, alături de alți studenți: Petru Pitei, Pamfil Dan, Sterie Ciurcu, Vasile Morariu, Ion Cocinschi și Elie Luția. În drum spre Putna, unde trebuia să ajungă pentru pregătirea serbării, Eminescu a fost găzduit de preotul Ioan Mândrilă din Rădăuți și primit de prefectul Rădăuților Oreste Renney. Aici, la Putna, Eminescu a participat la serbarea „de suflet românesc”, serbare importantă prin idei, costumul nostru național, depunerea pe mormântul lui Ștefan ce Mare a unei urne de argint cu pământ din toate teritoriile românești și prin gestul colonelului Boteanu care și-a depus centironul de aur pe mormânt, dar și prin muzica lăutarilor conduși de vestitul Grigore Vindireu. Tot aici a cântat și elevul Ciprian Porumbescu care, după ce a terminat de cântat, cu un entuziasm deosebit, a alergat la tatăl său, spunând cuvintele devenite celebre: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Serbării de la Putna, cu momente care au rămas în istoria culturii române, i-a urmat Congresul studenților români, eveniment în care un rol important l-a avut Mihai Eminescu, așa cum dovedesc documentele ori scrierile despre această manifestare studențească. În 1875, împreună cu T.V. Ștefanelli, Mihai Eminescu a difuzat în orașul Cernăuți broșura lui Mihail Kogălniceanu „Răpirea Bucovinei după documente autentice”, broșură tipărită la București. Era perioada când autoritățile austriece pregăteau sărbătorirea a 100 de ani de stăpânire în Bucovina. Și această activitate publică cu destule riscuri arată că Bucovina reprezenta pământul românesc de care Eminescu a fost cel mai direct și profund atașat. Țara marilor voievozi, „cea mai frumoasă parte a Moldovei”, spațiul atât de frumos prezentat în Sărmanul Dionis, cu „munții în lumină,/văile în flori”, reprezintă leagănul formării intelectuale a lui Mihai Eminescu. …„Eu sunt născut în Bucovina, tatăl meu e bucovinean” scrie Eminescu („Opere XIII, Publicistică”, manuscrisul 2236). În Bucovina se îmbină istoria cu sacralitatea: la Suceava se află scaunul domniei vechi, aici sunt mormintele celor mai mari domnitori români – Bogdan Vodă, Lațcu Vodă, Petru Mușat și Ștefan cel Mare și Sfânt. În această parte de țară, deși „n-a fost luată cu sabia”, situația românilor sub dominația austriacă era grea în raport cu trecutul lor și cu statutul celorlalte naționalități, precum ucrainenii și evreii. După trecerea nordului Moldovei sub dominație austriacă, a urmat sacrificarea voievodului protestatar Grigore Ghica. Măsurile impuse de guvernarea austriacă în Bucovina nu l-au convins pe Eminescu de rolul civilizator al austriecilor. Sunt și astăzi specialiști care susțin acest rol al dominației austriece în Bucovina. Dacă avem în vedere numai procesul germanizării populației de români, aducerea în administrație a ucrainenilor, germanilor și evreilor și reducerea autonomiei Bisericii Ortodoxe, iată că avem suficiente argumente spre a spune că Eminescu a avut deplină dreptate în cele scrise în articolele din presa vremii. Este adevărat că de la stăpânirea austriacă ne-a rămas un sistem cadastral folosit și astăzi (fie și numai prin cercetarea documentelor din arhive), dar și ordine în administrație. „Dintre toate provinciile românești, Bucovina este, fără doar și poate, provincia nedespărțită de sufletul poetului” scrie istoricul și criticul literar Nicolae Cârlan. Și iată cât de frumos se exprimă Eminescu în poezia „La Bucovina”: „N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,/ Geniu-ți romantic, munții în lumină,/ Văile în flori,/ Râuri resăltând printre stânce nante,/ Apele lucinde-n dalbe diamante/Peste câmpii-n zori”!