Și nu trebuie să fii musai priceput la muzici să înțelegi că ierarhiile sunt relativ stabile și profitabile. Până la un punct. Până la punctul de comparație ce arată suficient de străveziu că numeroasele vedete astfel dinainte finanțate nu prea se aud/se văd la radio și tv (acolo funcționează cu totul alte afaceri, dar nu întru totul deosebite ca manieră de lucru), dar, mai ales, proba probelor, nu sunt în stare să susțină un spectacol cu măcar jumătate de sală de plătitori de bilete. Iar dacă e așa, o explicație relativ șubredă ar fi că finanțatorii anterior vizați, în strai de Mecena, „sprijină cultura”, pe de o parte punând untură pe pâinea „oamenilor de cultură” și de divertisment, pe de alta dând gratis spectacole în loc de circ poporului prea sărac să-și cumpere – și mai ales să-și aleagă – singur plăcerile. Dar ce te faci că ierarhii similare funcționează cam la fel de spornic și, bunăoară, la nivelul specialiștilor speciali ridicați în văzul lumii doar prin aceea că-s curteni cu trecere la puterile conjuncturale, ce se opintesc să le țină firma și să ne proiecteze nouă filmul în care de toate știu și fac, uite-așa: țac-pac.
Înainte de tranziția de la un an la altul, cântăreți și trupe își fac cunoscute cotele, iar dacă le merge… Și pare-se că de regulă le merge, administrațiile și cumetrii lor sponsori le cumpără muzicile și le oferă „pe gratis” mulțimilor din piețe și răspântii. Iar afacerea de gen funcționează previzibil, fie că este vorba de revelioane populare, de sărbători ale localităților sau, cam în aceeași categorie, de baluri ale bobocilor, de sindrofii corporatiste, de festivaluri de ocazie și nu în cele din urmă de nunți și botezuri.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii