Astfel, la începutul lunii noiembrie, numărul de salariați din județul Suceava a fost de 95.969 persoane, cu 70 persoane mai mic față de efectivul de la debutul lunii anterioare, aceasta însemnând o diminuare de 0,1%. Pe de altă parte, în comparație cu începutul lunii noiembrie 2012, numărul salariaților suceveni a crescut cu 68 persoane, respectiv tot cu 0,1%. Informarea DJS relevă că din totalul efectivului de salariați existent la data amintită, 65% a fost concentrat în sectorul de prestări servicii, 31,7% – în industrie și construcții, iar 3,3% – în agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și piscicultură. Cu numărul de salariați precizat, județul Suceava avea, la începutul lunii noiembrie 2013, 18% din efectivul aferent Regiunii de Dezvoltare Nord-Est și 2% din efectivul înregistrat la nivel național. Informarea Direcției Județene de Statistică Suceava relevă că, începând cu luna iulie 2013, datele privind efectivul de salariați au fost estimate pe baza rezultatelor cercetării statistice lunare asupra câștigurilor salariale, completate cu informațiile existente în Registrul statistic al întreprinderilor cu 1-3 salariați, fiind repartizate pe sectoare de activitate, conform distribuției obținute din cercetarea statistică anuală asupra costului forței de muncă din anul 2012.
În județul nostru
Efectivul de salariați din județul Suceava rămâne constant, arată datele oferite publicității de Direcția Județeană de Statistică Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii