Tânăra din comuna Moldovița care la 19 ani cântărea doar 16 kilograme a luat în greutate patru kilograme, medicii Spitalului „Sfânta Maria” din Iași, unde este internată fata, spunând că evoluția stării de sănătate a acesteia este „surprinzător de bună”. Marin Burlea, șeful Clinicii V de Pediatrie a Spitalului „Sfânta Maria” din Iași, unde este internată tânăra, a declarat, ieri, corespondentului Mediafax, că în câteva săptămâni fata a luat patru kilograme în greutate, iar recuperarea acesteia este „surprinzător de bună”. Potrivit dr. Burlea, tânăra are poftă de mâncare și va recupera „sigur” deficitul de greutate. „Evoluția este bună, chiar surprinzător de bună. Are poftă de mâncare, iar pronosticul este pozitiv. Va recupera sigur în greutate și nu m-ar mira ca peste vreo șase luni să aibă greutatea dublă” a spus medicul ieșean. El a precizat că tânăra vrea să meargă acasă, însă va trebui să revină în spital peste câteva săptămâni, pentru o intervenție chirurgicală la dantură. „Este clar că o familie, oricât de imperfectă ar fi, este de preferat unui centru de plasament. Asta, evident, cu o monitorizare permanentă din partea asistentului social și a autorităților locale” a mai afirmat Burlea. Dacă până în momentul internării în spitalul din Iași fata a fost hrănită doar cu lapte și apă cu zahăr, în prezent ea mănâncă aproape orice. De asemenea, tânăra urmează tratament balneologic, face gimnastică și kinetoterapie. Tânăra de 19 ani din comuna suceveană Moldovița a fost internată la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași în luna decembrie, când cântărea doar 16 kilograme după ce a fost hrănită doar cu lapte și apă cu zahăr de către mama sa, care are schizofrenie, medicii afirmând că aceasta a menținut-o în stadiul de bebeluș. Tânăra are o înălțime de 118 centimetri, cât măsoară un copil de 6-7 ani, și avea o greutate de doar 16 kilograme, medicii afirmând că are grave carențe alimentare și retard psihic cauzat de relația nefirească avută cu mama ei, care a menținut-o cu forța la stadiul de bebeluș, dar și din cauza lipsei unei alimentații adecvate. Potrivit medicilor, fata, care a fost hrănită de mamă doar cu lapte și apă cu zahăr, s-a dezvoltat ca un copil de 6-7 ani și se exprimă ca unul de 3 ani, are dinții distruși, nu i-a crescut părul, nu socializează. Fata mai are o soră geamănă, care s-a dezvoltat normal, având 160 de centimetri și 50 de kilograme.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii