„Lada de zestre” a comunei Poiana Stampei

Sărbătorile de iarnă au fost un bun prilej pentru fii satului Poiana Stampei să se întâlnească la Casa de Cultură pentru a lua parte la un eveniment publicistic mult așteptat: lansare celei de-a doua ediții a „Monografiei comunei Poiana Stampei”, semnată de Paraschiva și Ioan Abutnăriței.
 

După un an și jumătate de consultări cu preoții, cadrele didactice, oamenii de cultură din această localitate și cu cei doi autori, administrația locală a ajuns la concluzia că este necesară o reeditare e vechii monografii a comunei. Primarul Viluț Mezdrea a consideră că în această carte „este concentrată lada de zestre” a comunei Poiana Stampei, iar pentru viceprimarul Elisei Todașcă această apariție editorială este „o invitație pentru cei care vor să ne cunoască”. Monografia, reeditată după 7 ani, reprezintă un arc peste timp, un act de naștere a localității prin care generațiile își pot recunoaște trecutul, prezentul și își pot prefigura viitorul. Cartea a fost prezentată de Minorica Dranca, consultant artistic al Centrului Cultural „Bucovina” și directoare a Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei. „De o valoare extraordinară sunt fotografiile documentare. Condițiile grafice, tehnice în care a apărut această ediție vorbesc de la sine despre atenția care s-a acordat documentelor cuprinse în lucrare. Am trăit cu adevărată emoție momentele în care cei doi autori s-au străduit, au căutat, au povestit, s-au documentat, au deschis uși și mai ales au deschis un interes ieșit din comun al colaboratorilor dumnealor pentru ceea ce înseamnă Poiana Stampei. O monografie se scrie greu, o monografie este o lucrare științifică, este mult mai mult decât talent literar, este mult mai mult decât nevoia de a te exprima. Cuvântul acela înseamnă ceva peste sute de ani, este cartea dumneavoastră de vizită” a spus Minorica Dranca. Consultantul artistic al Centrului Cultural „Bucovina” a mai spus că, deși nu este prima monografie pe care colegii de la Centrul Cultural „Bucovina” au văzut-o, au rămas uimiți de conținutul documentar și fotografic pus la dispoziție și, probabil, într-un viitor concurs al monografiilor din județul Suceava, „Monografia comunei Poiana Stampei” va lua locul I, pentru că „este o lucrare fără egal”. Obiceiul de a face daruri de Crăciun a fost onorat în acest an de cei doi cărturari din Vatra Dornei, familia Abutnăriței, care s-au străduit necondiționat să facă ceva pentru oamenii între care se simt ca între frați. Îmbrăcați în costume populare specifice comunei Poiana Stampei, cei doi autori ai monografiei au urcat pe scenă în aplauzele sutelor de spectatori pentru a prezenta cartea. „Sunt mândră că sunt de aici și mă bucur că la Poiana Stampei s-a inițiat de câțiva ani acest obicei al întâlnirilor de Crăciun. Obiceiurile tradiționale, evenimentele culturale de aici sunt cartea de vizită a comunei, ele au făcut să fiți printre primele cele mai frumoase sate din România. Prima ediție a apărut în anul 2006, la inițiativa dlui Elisei Todașcă. Atunci ne-a fost foarte greu, documentarea a fost de lungă durată, dar era necesară această lucrare. Ediția actuală este o lucrare sintetică, care prezintă și trecutul, pentru că avem un trecut deosebit, suntem într-o zonă de graniță, dar avem redat și prezentul și prefigurează și viitorul. Ideea de a reedita monografia a fost a dlui primar Viluț Mezdrea, pentru că cele 1.000 de cărți din prima ediție s-au epuizat, iar în șapte ani s-au petrecut foarte multe lucruri bune care trebuiau spuse” a precizat prof. Paraschiva Abutnăriței. Așa cum au spus chiar autorii, cartea a fost editată și cu sprijinul unui grup de oameni entuziaști care au oferit informații, documente, fotografii sau care, prin profesia lor, studiază și cunosc acest minunat colț de Bucovină. „Nu spun că prima ediție a monografiei nu răspunde la întrebările despre trecutul acestor meleaguri. Doar că, în ultimul timp, răsfoind această primă ediție, am ajuns, împreună cu autorii acesteia, la concluzia că mai sunt de făcut încă multe completări și îmbunătățiri, reactualizând-o totodată cu date și evenimente până în zilele noastre” a motivat primarul Viluț Mezdrea necesitatea reeditării monografiei comunei. „Monografia comunei Poiana Stampei” a fost tipărită cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Poiana Stampei, Consiliului Județean Suceava și al Centrului Cultural „Bucovina”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI