După Revelion

La urgențele Spitalului Județean Suceava, ca la război

Din noaptea de Revelion, până ieri dimineață, puținii medici de la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au muncit ca pe front.
 

Imediat după ora 24, până ieri la ora 10, au solicitat ajutor medical de urgență nu mai puțin de 544 de pacienți, veniți din toate colțurile județului. În acest interval a rămas parcă deschisă un fel de Cutie a Pandorei… cu boli, din care au tot ieșit persoane în situații de boală cronică acutizată de excesele de mâncare și băutură, de neglijarea tratamentelor, dar și tot felul de persoane cu traume suferite în urma unor agresiuni sau accidentări involuntare. A trecut pe la UPU Suceava, după Revelion, un adevărat potop de pacienți, adulți și copii deopotrivă, cu afecțiuni de cele mai diverse feluri. Copii cu afecțiuni respiratorii, adulți mai în vârstă cu afecțiuni neurologice și cardiovasculare (cele mai multe fiind accidente vasculare), victime ale bătăilor pe fondul consumului de alcool sau persoane cu traumatisme cauzate de căzături, dar și tentative de suicid. Vârful perioadei s-a petrecut în cele 24 de ore ale zilei de 2 ianuarie 2014, când au intrat pe ușa de la UPU exact 292 de persoane, din toate colțurile județului Suceava. Au fost 24 de ore „de foc”, cărora au trebuit să le facă față doar doi medici. Paramedicii SMURD n-au mai plecat din spital și au ajutat la trierea bolnavilor În fața avalanșei de prezentări din 2 ianuarie, medicii urgentiști nu s-ar fi putut descurca fără un ajutor important primit din partea paramedicilor SMURD din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava. „Echipele SMURD de la ISU au fost de un real ajutor. Membrii echipajelor nu au mai plecat la ISU, ci au rămas să ajute medicii la trierea pacienților în funcție de urgența cazurilor. S-a ajuns la un moment dat ca, într-un interval de 40 de minute, să fie întocmite un număr de 43 de fișe noi. Practic, pacienții nu mai aveau paturi pe care să fie așezați și, până se elibera unul, aceștia rămâneau pe tărgi” a declarat medicul Tiberiu Brădățan, cel care și anul acesta va continua să fie purtătorul de cuvânt și de imagine al Spitalului de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. Din cele 292 de prezentări la UPU, din ziua de 2 ianuarie, 63 au fost urmate de internarea persoanelor. De menționat că la volumul imens de prezentări la UPU Suceava, înregistrat în anul 2013 (peste 80.000 de pacienți), ar fi necesar un număr de 25 de medici. În schimb, urgențele spitalului sucevean funcționează cu 13 medici, 10 cu normă întreagă, 3 cu jumătate de normă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: