Caricatura de VIOREL CORODESCU – COV
Introducere Problema genului ridică, adesea, semne de-ntrebare. Rezultă, dintr-o vorbă mică, o dăndănaie foarte mare și masculinul deraiază (ca la moșnegi) în feminine: confuzia este enormă, cu consecințe nu puține. Demonstrare Auzi de câte un turbat că i se-aprinde o scânteie: se vrea femeie de-i bărbat sau e bărbat dar vrea femeie: își taie ce posedă-n plus ori își adaugă ce n-are, fără botezul presupus, fără colac sau lumânare, sau cică-i gai (ea – sigur! – gaie), dar osteneala e-n zadar și iese mare bai la baie, că-i crește barbă-n mod barbar. Prin procedeul clasic, scoți din banc o bancă, din arc arcă, fac mit din mită marii hoți, la tren pui trenă și-n parc parcă se preumbla un moș cu-o moașă (care făcea un nod la noadă) și un cocoș lângă-o cocoașă, cu durul cod (fiscal) în coadă. Poți să descoperi val în vale, dar nu și poală pe la pol, iar de la rob la robă-i cale cât de la rolă pân’ la rol. Poți să încerci salt pe saltea sau să străbați o trapă-n trap, să faci la bară-n bar saftea când solzii mari crapă pe crap, să-ncerci un troc bănos la troacă, dar crosa la un cros e-n van, precum degeaba crezi că-n joacă se-ntinde diva pe divan. De la furtun dai în furtună, se-ajunge de la glob la gloabă, pârjol face pârjoală (bună!), talent de-un dram – dramă neghioabă, un bard comite vers din bardă (să-i arzi o botă peste bot!) și șade, lângă gard, de gardă, pus într-o roabă, un robot. Când terminalele preschimbă vesta în Vest, manșa-n manșon, întorsăturile de limbă oferă pila ca pilon și dintr-un ciob rezultă Cioabă. Îți angajezi pe bon o bonă să ai la cord o coardă slabă și dai – la cor – un ton de-o tonă, umblând cu șoalda pe la șold. Din sac obții saca (de apă), foca spre foc n-are imbold, iar nora-n nor capul și-l scapă. Știi că-n împrejurări bizare apare câte-o pată-n pat, însă n-arunci un zar în zare, oricât ai fi de constipat și nici n-ai să-ți faci port la poartă (ar fi anapoda, anost), nici unui tort nu îi pui toartă, iar sula-n coastă n-are cost (unealta de mai sus, se știe, e derivatul de la sul și nicidecum o fudulie la cine știe ce fudul). Ca sculă la un scul ce-nșiră basm în basma, ciocul lui Cioacă ne dă fiori în șir pe șiră (un soi de soia, mai săracă), iar tușa scrie-n tuș, să vadă ce zloată cumpără pe-un zlot și dacă-i dai cadou o cadă ce doagă poartă dogu-n bot. Babilonia e profundă: cu metrul afli la metresă raportul dintre fund și fundă, loază cu loz și fes pe fesă. De la Pipera iei piper când n-ai cum bea un rom la Roma că-n prag de Praga, auster, ai frunzărit un tom de Toma. Și dacă nu te-au pus pe fugă cei ce-au creat un crez din criză, aprinzi un rug pentru o rugă și-ți faci dintr-un deviz deviză. La lustră lustru poți să dai, dar n-ai cum da și cep la ceapă. El e cam țap când ea e țoapă. La orice vatră-i un vătrai. El e fidel, ea e fidea. Transformi colonul în coloană și-un gen în genă, ca să dea din sac saca și din ton toană. Poți să te-nfigi la trup cu trupa, la curs în cursă să te bagi, pe lup să îl privești cu lupa, craca s-o pui crac la nădragi, să-ți fie dor (doar într-o doară) de-un ram în ramă, cotă-n cot, să-arunci cu parul după pară ca să te năucești de tot, să zici că dai cu var la vară, vâri cocă-n coc, bagi cal în cală, asculți un pont tip Ponta (iară?), că vina de la vin e-n oală. Notiță de subsol Gramatica-i neputincioasă, n-are – nici dânsa! – ce să facă dacă nu-s șapte ani de-acasă: boul e bou și vaca vacă. Epilog (de încheiere) Las la o parte, ca să-i cruț pe prea decenții ce mă-njură, și femininul de la puț și masculinul de la cură.
Comentarii