În noiembrie

Pentru 11 lucrători la negru, amenzi de 1 miliard de lei vechi

> Nouă agenți economici aveau lucrători fără contracte individuale în formă scrisă, încheiate anterior începerii raporturilor de muncă
 

Pe parcursul lunii trecute, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut 445 controale, dintre care 329 în domeniul relațiilor de muncă, iar 116 în cel al securității și sănătății în muncă, informează inspectorul-șef Romeo Butnariu, care precizează că, în urma neregulilor depistate, au fost date amenzi în valoare de 261.500 lei. În cea ce privește latura relațiilor angajat – angajator, a drepturilor și obligațiilor acestora, inspectorii de muncă au constatat 102 de contravenții și au aplicat sancțiuni în sumă de 227.000 lei. Primirea la muncă fără încheierea de contracte individuale în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, a fost pedepsită de controlori cu 100.000 lei. Astfel, 9 agenți economici întrețineau munca fără forme legale de angajare, la aceștia prestând „la negru” 11 persoane. În domeniul relațiilor de muncă, controlorii au constatat, de asemenea, deficiențe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, repausul săptămânal și munca suplimentară, precum și a celor referitoare la obligația de a ține evidența orelor prestate de fiecare salariat. În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au efectuat 116 controale. Descinderile lor s-au lăsat cu 121 de sancțiuni contravenționale, angajatorii în neregulă fiind amendați cu un total de 34.500 lei. La o parte dintre ei nu se asigura instruirea adecvată sau nu era organizată activitatea de prevenire și protecție, iar la alții lipsea evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională. Totodată, nu s-au asigurat sortimentele necesare de echipament individual de protecție, adecvat condițiilor de muncă, și nu s-a comunicat producerea unor accidente de muncă, în noiembrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, fiind luate în evidență și cercetate asemenea 9 evenimente.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI